Folclorul fascinează prin bogăția sa de manifestări. Felul în care spiritualitatea unei comunități se întrupează în cuvintele cântate ale unei doine, în voia bună a horelor sau în magia tainică a jocurilor așa zis „bătrânești”, uimește prin profunzimea trăirilor pe care le stârnește în sufletele oamenilor care ajung să cunoască aceste comori tradiționale.

Un foc viu pare că arde în orice cântec, în orice joc, în orice strigătură, în orice bocet, făcându-le nemuritoare. Luându-l la braț pe profesorul vicovean Vasile Chifan (și la puricat cartea sa „Tradiții și obiceiuri din zona Vicov, valorificate în educația muzicală din gimnaziu”), vom porni pe drumul plin de frumusețe a istoriei folclorului din zona Bucovinei, mergând pe o cărare bătătorită de înaintași, pentru a descoperi cititorilor o parte din comorile spirituale ale satelor din județul Suceava.

Interesul pentru folclor în Bucovina, a fost unul major în toate etapele de dezvoltare culturală şi spirituală a acestei regiuni geografice. O notă aparte, o face distinctivă perioada de afirmare culturală şi spirituală de emancipare socială a românilor din Bucovina aflată sub dominaţia imperiului austro-ungar. Perioada care a urmat acestui nedrept act, a fost una de luptă pentru păstrarea credinţei, graiului şi portului, prin diferite mijloace. Unul din aceste mijloace a fost creaţia folclorică. Poetul Vasile Alecsandri a arătat un mare interes pentru creaţia populară din Bucovina de unde a cules folclor pe care l-a păstrat în colecţii. Iraclie Porumbescu şi Ioan Gh. Sbiera au dezvoltat activitatea de culegere a folclorului bucovinean, dar mai ales preotul Simion Florea Marian a ridicat-o pe o treaptă superioară. Contemporanul lui Porumbescu, preotul Simion Florea Marian era considerat de B. P. Hasdeu „singurul etnograf român” care a devenit un adevărat ctitor de şcoală, din care descind : Artur Gorovei şi Elena Niculiţă-Voronca.

În Bucovina au trăit şi au militat pentru cauza românilor, membrii familiei Hurmuzachi, în casa căreia Ciprian Golembiowschi şi-a schimbat numele în Porumbescu. Prietenul cărturarilor bucovineni, poetul Vasile Alecsandri va dedica Bucovinei, poezia „Dulce Bucovină, veselă grădină”.

Primele culegeri de folclor muzical au fost realizate în Bucovina de către Carol Miculi, elev al lui Chopin, profesor la Cernăuţi şi mai târziu director al Conservatorului din Lemberg. Impulsionat de activitatea înaintaşilor săi, Carol Miculi publică după cinci ani de culegere, 48 de piese româneşti pentru pian. Din aceste 16 sunt piese bucovinene, iar restul sunt ieşene şi bucureştene, după afirmaţia folcloristului Gheorghe Ciobanu. Melodiile din colecţia Miculi nu au suport literar, deoarece potrivit vremurilor, circula o polemică între muzicieni şi literaţi care eliminau din lucrările lor creaţia celuilalt. Cu toate acestea, lucrarea lui Carol Miculi reprezintă, un document foarte important pentru folcloristica din Bucovina, deoarece aici se păstrează o primă variantă a doinei româneşti „Mândră floare-i norocu”, lucrare ce se cântă şi astăzi, în zonele păstrătoare de folclor autentic.

Din păcate, atestarea doinei de către Carol Miculi a fost dată uitării. Au trebuit să treacă aproape opt decenii ca melodia să fie redescoperită şi notată de Constantin Brăiloiu în anul 1928, când acesta a participat la cercetările sociologice organizate în comuna Fundu-Moldovei, de către Dimitrie Gusti.  Perioada imediat următoare a fost influenţată din perspectiva folclorului şi de precursorii muzicii româneşti din Bucovina, Isidor Vorobchievici, Ciprian Porumbescu, Tudor Flondor, Gheorghe Mandicevschi, tratarea folclorului a fost făcută din poziţia compozitorului. Nu putem trece cu vederea însă, folosirea cu bună ştiinţă a culegerilor culese de Al. Voevidca şi folosite în creaţia cultă de Gheorghe Mandicevschi. Numim aici „Cântece populare bucovinene”, „80 de cântece populare ale Bucovinei”, „Cântece populare”, colecţii cu ajutorul cărora Mandicevschi realizează ceea ce am putea numi trecerea de la melodica de factură populară la creaţia cultă.

Anii care au urmat, au fost dominaţi de activitatea folcloristului bucovinean Alexandru Voevidca, care şi-a desfăşurat activitatea de culegere a folclorului, într-o perioadă în care interesul pentru acesta era destul de crescut. În Transilvania culegea folclor Bela Bartok, în Maramureş şi Banat, Tiberiu Brediceanu, Dimirie G. Kiriac, în Muntenia. Folclor culegeau învăţătorii şi preoţii din satele româneşti, aşa cum au făcut-o Simion Florea Marian şi Mihai Lupescu. Alexandru Voevidca şi-a început activitatea la iniţiativa profesorului Mathias Friedwagner de la catedra de limbi romanice de la Universitatea din Cernăuţi. Acesta publicase la Halle în 1905 o culegere ce conţinea poezie populară românească. Fiind însărcinat de oficialităţile austriece să întocmească o lucrare amplă despre creaţia românilor, Acesta a luat contact cu intelectualii din Bucovina: Dimitrie Dan, Tudor Flondor, Leon Botnărescu, Gheorghe Mandicevschi şi împreună au constitui un comitet de acţiune. Profesorul Friedwagner nu a fost mulţumit de această colaborare şi a apelat la învăţătorul Alexandru Voevidca. Acesta avea experienţa necesară, fiind bun cunoscător al creaţiei populare şi al vieţii oamenilor de la sate, avea o bună pregătire muzicală dobândită cu Anton Kuzela, la Şcoala Normală şi cu Adalbert Hrimaly, dirijor şi profesor la Şcoala Filarmonică din capitala Bucovinei. Pregătirea muzicală i-a permis să nu folosească niciodată fonograful, ci să noteze toate lucrările aflate în colecţii, după auz, caz unic dacă avem în vedere numărul impresionant de cântece culese şi notate aprox. 3000.

Din cele aproximativ 3.000 de lucrări culese şi notate de Voevidca, 24.00 au fost grupate în zece volume cuprinzând fiecare cinci caiete a câte 50 de piese. Pe lângă toate aceste cântece şi jocuri din aceste colecţii folcloristul bucovinean a mai cules în perioada  1919-1924 „un număr de 300 şi iarăşi o serie de cântece a cărui număr nu a fost stabilit”. Melodiile din colecţiile lui Alexandru Voevidca sunt de o rară frumuseţe şi aparţin genurilor vocale şi instrumentale, respectând realitatea din zonele de unde au fost culese. În aceste colecţii a fost identificat şi un stil al locuitorilor din Bucovina, numit „bătrâneasca” ce se regăseşte în numeroase variante melodice. Lucrările folcloristului se află astăzi la Institutul de Folclor din Bucureşti şi la Biblioteca de stat din  Bucureşti. Despre personalitatea lui Alexandru Voevidca, muzicologul Octavian Lazăr Cosma afirma: „ într-adevăr, Alexandru Voevidca a înscris o filă de aur în folcloristica  românească având atu-uri chiar asupra lui Bela Bartok şi Tiberiu Brediceanu, în sensul că realizează o colecţie mai ordonată, limitată  la un teritoriu caracteristic.”

Drumul deschis de preotul Simion Florea Marian, Carol Miculi şi Alexandru Voevidca va fi continuat de ctitorii etnomuzicologiei româneşti, George Breazul şi Constantin Brăiloiu. Aflat în anul 1928 la Fundu-Moldovei, sociologul Dimitre Gusti, titularul catedrei de estetică, etică şi sociologie a Universităţii din Bucureşti membru al Academiei Române, îi scria lui George Breazu: „Cred că este în interesul mişcării conduse de dumneata pentru culegerea de folclor muzical ca să nu ne laşi în suspensie! Am pus pre mare preţ pe colaborarea cu d-tale şi …n-am vrea ca în comunicările pe care le voi face la Academia  Română, la toamnă, să nu pot vorbi nimic şi despre folclorul muzical din Fundu-Moldovei. Vezi-ar intra acest folclor la Academie mai solemn ca până acum şi după o metodă ştiinţifică”. În felul acesta se realizează pe pământ bucovinean o primă fază a apropierii dintre sociologie şi etnografie în cercetarea creaţiei populare aflată la faza copilăriei etnomuzicologiei româneşti, apropiere de care beneficiază şi la care contribuie nu numai Brăilou-cum s-a crezut până în prezent ci şi George Breazu, chiar dacă nu în aceeaşi măsură şi cu aceleaşi reverberaţii.

Comentarii Facebook

2 Responses

  1. VIOREL

    Ar trebui publicate toate volumele!
    Dacă din cele aproximativ 3.000 de lucrări culese și notate de Voevidca, 24.000 au fost grupate în zece volume cuprinzând fiecare cinci caiete a câte 50 de piese, oare nu ar trebui ca acestea să ajungă toate la publicul larg, interesat. Se știe, melodiile din colecțiile lui Alexandru Voevidca sunt de o rară frumusețe și aparțin genurilor vocale și instrumentale, respectând realitatea din zonele de unde au fost culese, acestea ar trebui puse la îndemâna tuturor iubitorilor de folclor. Se știe că lucrările folcloristului se află astăzi la Institutul de Folclor din București și la Biblioteca de stat din București, lucru normal, dar nu este normal să aibă acces la ele un număr restrâns de cititori. Cred ca aceste lucrări ar trebui să se regăsească în fiecare bibliotecă din țară, în fiecare librărie, deci la îndemâna fiecărui cititor.

    Răspunde
  2. ruxandra

    Ce este aceea BIBLIOTECA CENTRALA DE STAT ??

    acea institutie se numeste acum Biblioteca Nationala si m-as mira ca manuscrisele muzicale respective sa mai existe acolo! in depozitele alea e vraiste si acte de gestiune nu mai exista

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.