Incredibilă a fost ieșirea voluntarilor din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni în zona Munților Apuseni!

Timp de 3 zile s-au împletit armonios mersul la mănăstiri și ascensiunile montane, coborârea în adâncurile peșterilor și a galeriilor de mină, vizitarea locurilor importante din istoria românismului, cu recreerea și distracția frumoasă.

„Așa cum ne-am propus dintotdeauna, latura educativă a avut prioritate în cadrul oricărei activități.

Am ajuns la Mănăstirea Nicula și ne-am rugat Maicii Domnului în fața icoanei sale făcătoare de minuni. La Mănăstirea Albac ne-am minunat cum într-un loc sub stâncă s-a amenajat frumos tot complexul. Monumentul istoric Mănăstirea Lupșa, din 1429, așezat sub munte, a făcut parte din itinerarul nostru și tare ne-am bucurat că am ajuns și aici.

Cireașa de pe tort a fost Mănăstirea Râmeț, la care am ajuns la ceas de seară și unde am cinstit moaștele Sfântului Ghelasie.

Am vizitat Țara Moților, ținuturile Zarandului și Apusenilor, am urcat și admirat munții frumoși din Carpații Occidentali.

Am ajuns și la Roșia Montană, locul plin de aur. Am întrat sub pământ în galeriile vechi romane, care au intrat de curând în patrimoniul UNESCO. Și, ca să nu aibă niciun secret aurul pentru noi, am fost și La Muzeul Aurului de la Brad. Un muzeu de acest fel se mai află în doar trei locații din lume.

Cascada „Vălul Miresei”, una dintre cele mai frumoase din România, cu o cădere de apă de 30 de metri, și Peștera de la Scărișoara, unde se află cel mai mare ghețar subteran din România, au însemnat pentru tinerii noștri adevărate experiențe.

Românismul a fost la el acasă la Țebea, la mormântul lui Avram Iancu. Ne-am bucurat de neuitarea lui prin vederea statuii sale din Abrud. Am trecut și prin ținuturile unde Horia, Cloșca și Crișan și apoi Sfinții Martiri transilvăneni au luptat pentru drepturile românilor și pentru apărarea credinței ortodoxe.

A fost un pelerinaj – excursie de vis, de neuitat!

Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a dăruit sănătate și ne-a întărit în lucrare! Mulțumim Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și încredere! Mulțumim tinerilor pentru implicare și ascultare!”, au declarat reprezentanții ATOS Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.