Cererea mediului privat de afaceri de a participa la consultările pe tema pensiilor speciale a stârnit ample reacții din partea unor reprezentanți PNL și PSD.
Mediul privat de afaceri a cerut sâmbătă, în mod public, să participe la consultări privind pensiile speciale, dat fiind că Guvernul, Parlamentul și Curtea Constituțională sunt într-un conflict de interese evident.
Romanian Business Leaders (RBL) a făcut un apel pentru formarea Coaliției pentru PNRR, argumentând că „decizia pensiilor speciale nu poate fi doar a Guvernului, a Parlamentului și a Curții Constituționale, aflate într-un conflict de interese evident”.
Reacțiile nu au întârziat să apară. În timp ce reprezentantul PNL din Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor încurajează discuţiile, PSD susţine că singurii parteneri de dialog ai statului sunt patronatele şi sindicatele.
Ce spun reprezentanții partidelor
În prezent, partidele Puterii încă mai caută o formulă astfel încât Legea pensiilor să nu pice testul de constituţionalitate.
Contactată de „Adevărul“, Raluca Turcan, membru al Comisiei de muncă din Camera Deputaților, susține că Parlamentul și Guvernul își pot da silința să dea o lege a pensiilor bună, însă dă dreptate mediului de afaceri că CCR poate fi în conflict de interese, judecătorii Curţii fiind direct afectaţi. Mai mult, fostul ministru consideră că Ministerul Muncii ar fi trebuit să aibă consultări cu toate categoriile profesionale pe aceste legi.
„Consultările sunt bine-venite în general, mai ales că este o organizație care întrunește atât de mulți reprezentanți ai unor entități care în momentul de față produc plus valoare în România”, a declarat Turcan.
De cealaltă parte, social-democratul Adrian Solomon, membru în Comisia de Muncă a Camerei, susţine că partenerii constituţionali de dialog ai instituţiilor statului sunt patronatele şi sindicatele.
„De aceea există Comisia sau comitetul tripartit la nivelul Guvernului, de aceea ele sunt chemate de fiecare dată, restul sunt dorințe. Singura autoritate legislativă în țară este Parlamentul.
Opinia publică este consultată prin reprezentanții săi în Parlament, de aceea avem democrație reprezentativă și nu avem directă, că ar fi imposibil să legiferăm.
(…) Din nefericire pentru unii care ar vrea să conducă minoritari fiind, încă în România există un vot majoritar care decide anumite politici publici ale statului. Acestea se regăsesc în Parlament, în Coaliția de guvernare și în voturile care se dau acolo, restul care sunt nemulțumiți n-au decât să lupte mai cu talent anul viitor, să convingă electoratul , cât mai mulți cetățeni să îi voteze și să fie ei majoritari după alegerile din 2024.
Asociațiile acestea sunt simple ONG-uri. Între asociațiile de proprietari de la scara unui bloc și această asociație nu este nicio diferență, conform legii. Să pună mâna să organizeze un patronat și atunci vor fi o voce”, a declarat parlamentarul, pentru „Adevărul“, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns