În seara zilei de 5 iulie 2022, reprezentanții DSP Suceava au fost informați de către medicul infecţionist al Spitalului Municipal Rădăuţi despre prezentarea în Serviciul de urgenţă a unui număr de 13 copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani, acuzând simptomatologie digestivă (greaţă, cefalee, dureri abdominale), 1 copil a avut şi vărsături. Copiii au făcut parte din două grupuri de elevi din Bucureşti care s-au cazat din seara zilei de 03 iulie 2022 la o pensiune din Suceviţa.
În urma acestui incident, DSP Suceava a demarat o anchetă și a prelevat probele aferente unui asemenea caz. Astfel că, în urma analizei acestora, s-a constatat că turiștii au mâncat tochitură (mămăligă și carne de porc) ce conținea bacterii coliforme, E.Coli şi stafilococ coagulazo-pozitiv.
„Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul DSP s-a deplasat la unitatea incriminată, de unde au fost prelevate probe din alimentele consumate, teste de sanitaţie şi probe de apă. Toate probele recoltate s-au încadrat din punct de vedere chimic şi bacteriologic în parametri normali, cu excepţia probei de aliment „mămăliga cu carne de porc”, în care au fost prezente bacterii coliforme, E.Coli şi stafilococ coagulazo-pozitiv. Deoarece nu există normative privind limitele admise în alimentele preparate, nu putem aprecia dacă valorile depistate depăşesc sau nu pragul de normalitate. Tulpina E.coli izolată nu a aglutinat cu serul polivalent, astfel încât nu putem preciza dacă avea caracter enteropatogen sau nu . Valoarea mică a numărului de ufc/cmp de stafilococ coagulazo-pozitiv (netipat) nu constituie, în sine, un argument suficient, din punct de vedere epidemiologic, pentru a afirma că a fost cauza apariţiei episodului de îmbolnăvire.
Având în vedere următoarele :
- Conform metodologiei de supraveghere a focarelor TIA 2019 elaborată de INSP, focarul de toxiinfecţie alimentară este definit ca „grup de 3 sau mai multe persoane care prezintă simptome clinice asemănătoare în urma consumului aceluiaşi aliment contaminat”;
- Definiţiile de caz utilizate conţin criterii clinice, de laborator şi epidemiologice care nu sunt respectate în apariţia cazurilor din actualul episod de îmbolnăvire;
- Nu a putut fi realizată investigarea cu laboratorul a bolnavilor (lipsa probelor biologice);
- Investigarea prin examen coprobacteriologic a personalului implicat (2 persoane) în manevrarea/prepararea alimentelor nu a depistat prezenţa unor purtători de germeni patogeni;
- Investigarea mediului prin cele 5 probe recoltate de pe suprafeţele de lucru nu confirmă o contaminare a acestora. Proba de apă a fost corespunzătoare.
Deşi întregul grup a consumat acelaşi meniu preparat la pensiune, simptomologia a apărut la 13 copii, fiind posibil ca aceştia să fi consumat şi produse din surse externe.
Putem concluziona că, din punct de vedere epidemiologic, considerăm că a fost vorba, probabil, de un episod de gastroenterita acută de etiologie neprecizată, exprimat clinic prin forme uşoare de îmbolnăvire, ameliorate rapid cu tratament simptomatic. Măsurile luate de Serviciul Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava șunt aplicarea unei amenzi contravenţionale de 6.000 lei pentru lipsa examenelor medicale şi lipsa efectuării cursurilor de igienă a personalului angajat”, a transmis directorul DSP Suceava, Olivia Ioana Vlad.
Lasa un raspuns