Centrul Local pentru Combatere a Bolilor Suceava  s-a întrunit  în ședință  marți, 19 februarie, în vederea instituirii unor măsuri suplimentare de prevenire a apariției Pestei Porcine Africane –PPA- în județul Suceava,  în contextul  evoluției bolii pe teritoriul județului   Botoșani.

Având în vedere gradul ridicat de pericol pe care îl reprezintă apariția pestei porcine africane în județul Botoșani, la aproximativ 40 de kilometri de județul Suceava, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor Suceava s-a propus amplasarea unor filtre rutiere comune, formate din  reprezentanți ai  Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și ai Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor Suceava, pe drumurile de acces (intrări) din județul Botoșani în județul Suceava, astfel:

– DN 29 C, la intrarea din județul Botoșani, localitatea Mihăileni, în orașul Siret-Județul Suceava- control permanent 24h din 24h, efectuat de către reprezentanții IPJ Suceava;

-DN 29A, intrarea din județul Botoșani –Vârfu Câmpului-localitatea Zvoriștea (pod) –Județul Suceava – punct de control alternativ, câte 4 ore zilnic, efectuat de către reprezentanți ai IPJ Suceava, în comun cu cei ai DSVSA;

-DN29-E58, la intrarea din județul Botoșani-Huțani, în localitatea Dumbrăveni (pod Siret sau PECO) –județul Suceava: punct de control alternativ, câte 4 ore zilnic, reprezentanți ai IPJ Suceava în comun cu cei ai DSVSA;

-DN 208C, la intrarea din județul Botoșani-localitatea Vorona, în localitatea Roșcani (pod râu Siret), Județul Suceava – punct de control duminica și în ziua de luni, câte 4 ore, reprezentanți ai IPJ Suceava în comun cu cei ai DSVSA.

DSVSA Suceava a informat că miercuri, 13 februarie 2019, a fost înregistrată suspiciunea de pestă porcină africană într-o gospodărie din județul Botoșani, la 2 porci aflați în gospodăria cantonului silvic pe care Liceul Teoretic  “Anastasie Bașotă” îl deține  în localitatea Pomîrla.  Probele prelevate de la cele două animale au fost trimise la Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, care a confirmat existența virusului PPA.

Conform procedurii, probele au fost expediate și către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală de la București- Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, diagnosticul de PPA fiind confirmat.

Localitatea Pomîrla se află la granița cu Ucraina și se bănuiește că virusul ar fi putut fi adus prin intermediul porcilor mistreți  aflați în  număr mare în pădurile comune ce se întind  de o parte și alta a graniței.

La această dată, Pesta Porcină Africană evoluează în peste 300 de localități din 20 de județe, cu un număr de 1130 focare, din care 18 în exploatații comerciale, în alte 3 județe fiind  doar cazuri la mistreți.

Au fost eliminați, în total,  365172 de porci afectați de boală și există 916 cazuri la mistreți. Au fost stinse 20 de focare în județul Satu Mare, 2 focare în județul Dâmbovița, câte 3 focare în județele  Buzău și Maramureș, 40 de focare în județul Brăila, dintre care unul în exploatație comercială, câte un focar în Dolj și Vrancea și 7 focare în județul Bihor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.