Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată joi, 26 iunie, la ora 17.00, de un tânăr de 27 ani din comuna Vereşti, cu privire la faptul că în jurul orei 03:30, o persoană necunoscută prin violenţă şi ameninţări l-a deposedat de suma de 600 euro.

Din verificări s-a stabilit că la 25 iunie, ora 23:45, reclamantul s-a deplasat împreună cu mai mulţi prieteni la un club din municipiul Suceava, unde a consumat băuturi alcoolice. La ieşirea din club, în jurul orei 03:30, a fost acostat de un alt tânăr necunoscut, care prin violenţă şi ameninţări i-a sustras din portmoneu suma de 600 euro.

Cauza a fost documentată de către poliţiştii judiciarişti care au desfăşurat activităţi investigative, fiind administrate probe în vederea identificării autorului şi tragerii la răspundere penală.

În urma probatoriului administrat şi în baza investigaţiilor şi altor activităţi de cercetare penală desfăşurate de poliţişti, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr de 26 de ani, din municipiul Suceava. S-a dispus continuarea cercetărilor faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, luându-se măsura reţinerii timp de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Inculpatul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Poliţiştii atrag totodată atenţia cu privire la faptul că pe perioada sezonului de vară, situaţia operativă înregistrează creşteri în ceea ce priveşte tâlhăriile, în special tâlhăriile prin smulgere de obiecte. Tocmai de aceea, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu utilizeze pentru deplasare rute neiluminate sau izolate, să nu afişeze în mod ostentativ sau nejustificat bunuri sau bijuterii de mare valoare, să nu consume alcool în exces şi să nu se lase antrenați în conflicte.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.