Organizația PES activists România a lansat la Craiova prima inițiativă menită să ridice restricțiile impuse de lege la participarea politică și civică a cetățenilor.

„Cea mai importantă restricție impusă de lege se referă la vârsta legală pentru a candida. În ciuda faptului că s-a discutat în ultimii ani despre înnoirea clasei politice, acest lucru a fost împiedicat de o legislație care prevede o discriminare generațională privind dreptul de a candida. La ultimele alegeri locale au fost aproximativ 500 de tineri care și-au depus candidatura deși aveau sub pragul legal iar mulți au fost nevoiți să își vadă mandatul invalidat”, subliniază europarlamentarul Victor Negrescu, cel mai tânăr membru român din Parlamentul European și președintele-coordonator național al PES activists România.

„Ne-am întâlnim în cadrul forumului național pentru a vorbi despre libertăți, despre drepturi, despre ceea ce vrem să facem pentru această țară. Este esențial să deschidem competiția politică și să demonstrăm că inițiativele cetățenești reprezintă un mijloc de promovare a ideilor pe care le are societatea” a declarat presedintele coordonator PES activists Suceava ,Gabriel Costache

„Existenţa unor praguri de vârstă nu face altceva decât să ţină departe de instituţiile publice reprezentative generaţia de mâine, cea în numele căreia pretindem că vom construi viitorul. Împreună putem schimba această nedreptate! PES activists România militează pentru modificarea articolului 4 din legea privind alegerile locale și, ulterior, a articolului 37 din Constituția României. Această schimbare va duce la mai multă democrație, mai multă participare civică, un acces mai mare al tinerilor la funcții publice, precum și la atragerea de oameni noi în politica românească”, mai subliniază Negrescu.

Europarlamentarul arată că mulţi dintre politicienii europeni cu experienţă şi-au început cariera foarte devreme, tocmai datorită unor prevederi legislative care facilitau accesul tinerilor în politică. Este vorba deespre premierul Irlandei, Enda Kenny, a devenit parlamentar la 24 de ani, în 1975. În 2004, actualul premier al Italiei, Matteo Renzi (de altfel şi cel mai tânăr prim-ministru al democraţiei italiene), a devenit la 29 de ani Preşedintele Provinciei Florenţa (unitate administrativă devenită ulterior Zonă Metropolitană). Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a devenit membru al ParlamentuluI Galician în 1981, la 26 de ani. Charles Michel, cel mai tânăr premier din istoria Belgiei, a devenit membru al Camerei Reprezentanţilor în 1999, la 24 de ani, un an mai târziu devenind şi cel mai tânăr ministru belgian. Chiar şi Jean-Claude Juncker şi-a făcut debutul într-o funcţie electivă la 30 de ani, când a fost ales membru al Legislativului.

„Peste 1100 de activişti PES România am fost prezenti în cadrul forumului naţional  unde județul Suceava a fost reprezentat de o delegatie de activisti PES din județ, împreună cu viceprimarul comunei Bosanci, Aleodor Nichifor și juristul Eugen-Bogdan Filip, pentru a lansa campania ce vizează ridicarea restricțiilor de vârstă privind candidatura la o funcție publică”, a adaugat Gabriel Costache

Campania PES activists este împărțită în mai multe etape, printre care lansarea unei petiții publice, strângerea de semnături pentru modificarea articolului 4 din Legea 115 din 2015, în primă fază, urmată de strângerea de semnături pentru modificarea articolului 37 din Constituție.

image1

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.