Miercuri, 19 iunie, în jurul orei 18.20, pe sensul de intrare în ţară la P.T.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a prezentat cetățeanul român G. G., în vârstă de 51 de ani,conducând un autoturism marca Opel, înmatriculat în Bulgaria.

Potrivit ITPF Sighetu Marmației, existând suspiciuni că acesta ar transporta țigări, echipa mixtă formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bordul autoturismului şi în locul roţii de rezervă, cantitatea de 98 pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de 150 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Câteva ore mai târziu, în P.T.F. Siret s-au prezentat pe sensul de intrare în țară doi cetățeni ucraineni, conducând două microbuze marca Mercedes Sprinter, ambele înmatriculate în Ucraina.
Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a efectuat controale amănunțite asupra celor două microbuze, persoanelor şi bagajelor deoarece existau suspiciuni că acestea transportă țigări de proveniență ucraineană.
Astfel, au fost descoperite ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale celor doi cetăţeni ucraineni, cantitatea de 1.460 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Țigările, a căror valoare se ridică la suma de 2.044 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorii auto au fost sancționați contravențional de către organele vamale cu amendă în valoare de 5.000 lei, respectiv 7000 lei.
De asemenea, faţă de cei doi cetăţeni ucraineni s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.