Joi, 24 august a.c., peste 100 de profesori din unitățile de învățământ gimnaziale și liceale din județul Suceava au participat la o sesiune de informare / instruire în domeniul drogurilor, organizată de către specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Suceava din cadrul Agenției Naționale Antidrog, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Sesiunea a fost susţinută de specialiștii CPECA Suceava, fiind prevăzută ca activitate specifică în Planul de acţiune în domeniul drogurilor la nivelul judeţului Suceava, pentru perioada 2022 – 2026, contribuind la dezvoltarea reţelei de suport local, în vederea reducerii consumului sau întârzierii debutului în consumul de droguri, la nivelul populației școlare.

Tematica abordată în cadrul acestei activități a vizat furnizarea de informații care să le faciliteze cadrelor didactice abordarea problemelor asociate consumului de droguri. 

Aspectele prezentate de specialiștii CPECA au fost: principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, profilul unei persoane consumatoare de droguri, modalităţile de prevenire şi de asistenţă a consumului de droguri și gestionarea unor eventuale situații de consum în unitățile de  învățământ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.