Miercuri, 8 ianuarie, s-a desfășurat ședința festivă a Consiliului Profesoral în aula Universității „Ștefan cel Mare” Suceava unde a fost prezentat „Raportul general privind starea şi calitatea învăţământului în anul de învăţământ 2018-2019”.
Raportul general privind starea şi calitatea învăţământului în anul de învăţământ 2018-2019 reflectă stadiul îndeplinirii misiunii școlii și atingerii obiectivelor stabilite prin documentele de planificare managerială.
În anul școlar 2018-2019 au fost școlarizați 1043 de elevi, repartizați astfel: 348 în seria ianuarie – noiembrie 2018, 348 în seria noiembrie 2019 – septembrie 2019 și 347 în seria ianuarie – noiembrie 2019. Dintre aceștia, 1038 au absolvit școala fiind repartizați în structurile Jandarmeriei Române.
Cifra de școlarizare pentru sesiunea de admitere ianuarie 2020 este de 170 locuri, repartizate astfel: 150 locuri jandarmi, 15 locuri pentru Serviciul de Informații Externe și 5 locuri pentru Inspectoratul General de Aviație.
La eveniment au participat: colonel Borcan Alexandru din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – șeful Direcției de Control și Verificări; profesor universitar dr. ing. Popa Valentin – rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava; Moldovan Alexandru – Prefectul Județului Suceava; Niță Gheorghe-Marin – vicepreședintele Consiliului Județean Suceava și Rusu Silviu – administrator public al Primăriei Municipiului Fălticeni.
De asemenea, au fost prezenți reprezentanții celorlalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, locale și centrale cu care școala a încheiat parteneriate de colaborare și cooperare.
Activitatea a fost condusă de comandantul școlii, colonel Postelnicu Ionel, în prezența întregului personal, evidențiindu-se aspectele pozitive din perioada de referință, precum și dificultățile întâmpinate.
La finalul activității au fost expuse obiectivele prioritare ale instituției vizate pentru anul școlar 2019-2020, cu accent pe eficientizarea procesului didactic prin încadrarea cu instructori militari și continuarea demersurilor pentru modernizarea bazei materiale a școlii.
Lasa un raspuns