În perioada 11 – 12 august 2021, la nivelul Poliției Române a fost inițiată o amplă acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță publică.

Acțiunile se desfășoară în sistem integrat, cu implicarea unui număr sporit de polițiști și concentrarea activităților pe intervale delimitate de timp.

În cursul zilei de ieri s-a acționat între orele 07:30 – 09:30 și 17:00 – 19:00, fiind vizată siguranța rutieră prin raportare la principalele cauze generatoare de accidente. În prima parte a zilei s-au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul indisciplinei pietonale și neacordării de prioritate pietonilor, iar în intervalul 17:00 – 19:00 s-a acționat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

În doar patru ore de acțiune au fost implicați la nivel județean 130 de polițiști cu 65 de autospeciale inscripționate și neiscripționate. Au fost utilizate toate aparatele radar montate pe autospecialele de poliție dar și aparatura radar laser TruCam.

Polițiștii au reținut 27 de permise de conducere și au aplicat 217 sancțiuni contravenționale la regimul rutier în valoare de 88.976 lei. Dintre acestea 12 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști pentru nerespectarea legislației rutiere privind necesitatea opririi și asigurării la trecerile la calea ferată fără bariere.

Totodată, au fost reținute și 12 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunii din partea a doua a zilei, în jurul orelor 18:51, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, aflat în serviciul de supraveghere si control trafic pe strada Aviatorului din comuna Șcheia, a constatat prin utilizarea aparatului radar TruCam, faptul că un autoturism circulă cu viteza de 96 km/h pe un sector de drum unde limita maximă de viteză admisă este de 50 km/h. În această împrejurare s-a executat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto a mărit viteza de deplasare continuându-și deplasarea, fiind urmărit cu autospeciala de poliție pe o distanță de circa 1 km, ulterior fiind oprit.

La volanul autoturismului a fost identificatun tânăr  care a declarat verbal că nu posedă permis de conducere. De asemenea, acesta a declarat faptul că autoturismul condus este proprietatea soției sale, iar la data de 11.08.2021 în jurul orelor 15:00 a plecat de la domiciliu conducând autoturismul în cauză, fără ca soția sa să aibă cunoștință despre acest fapt, întrucât aceasta se afla la serviciu.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost sancționat contravențional pentru abaterile săvârșite la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ” conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ” furt în scop de folosință”.

Acțiunile continuă și în cursul acestei zile în intervalele orele 07:00 – 09:00 și 17:00 – 19:00.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.