Începutul de an, cu temperaturi cu valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, vine și cu situații de urgență generate de incendierea vegetației uscate.
În ultima perioadă, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată, care au izbucnit în diferite zone ale județului.
Astfel, sâmbătă,11 februarie, alături de lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență, pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea a trei incendii izbucnite la vegetație uscată, în localitățile Frătăuții Noi, Forăști și Bălinești.
Flăcările au mistuit peste 25 de hectare de vegetație uscată și au pus în pericol alte terenuri din zonă și construcții civile.
„Având în vedere pericolul generat de aceste evenimente, solicităm autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea incendiilor, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este interzis!
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de operatori economici, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, mr. Alin Găleată.
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Lasa un raspuns