Miercuri, 21 decembrie 2016, în jurul orei 07:30, în timpul desfăşurării unor acţiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, un echipaj de jandarmerie a observat, în zona staţiei pentru mijloacele de transport în comun Cinema din municipiul Suceava, un bărbat care se deplasa în grabă şi care avea asupra sa un bagaj voluminos.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, în urma controlului efectuat asupra bagajului acestuia, oamenii legii au găsit cantitatea de 314 cutii cu petarde (18.980 bucăţi).

Fiind întrebat cu privire la provenienţa articolelor pirotehnice, bărbatul a afirmat că le-a achiziţionat de la o persoană de cetăţenie ucraineană.

În cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de transport, deţinere sau comercializare de materiale pirotehnice de către persoane neautorizate, iar bărbatul şi  materialele găsite asupra sa au fost predate serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în vederea continuării cercetărilor.

p1530883

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.