Numărul firmelor radiate la nivel naţional a scăzut cu peste 56% în primele nouă luni din 2020 comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 36.337 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 5.774 (cu aproape 41% mai puţine faţă de ianuarie-septembrie 2019) şi în judeţele Cluj – 1.696 (minus 46,07%), Constanţa – 1.597 (minus 33,68%) şi Timiş – 1.565 (minus 45,12%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 244 (în scădere cu 60,71% faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Covasna – 258 (minus 60,67%) şi Călăraşi – 297 (minus 65,59%).

În primele nouă luni din 2020, în niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de radieri, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Olt (minus 76,25%), Gorj (minus 75,55%) şi Maramureş (73,02%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 9.796 (minus 60,5% raportat la ianuarie-septembrie 2019), construcţii – 3.392 (minus 56,33%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 3.087 (minus 52,19%).

În luna septembrie 2020 au fost înregistrate 4.082 de radieri, cele mai multe în Bucureşti (698) şi judeţele Timiş (235), Cluj (205), Iaşi (170) şi Constanţa (169).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.