15 orașe din România au găzduit simultan vineri, 30 septembrie 2016, demonstrațiile și prezentările specialiștilor în diverse domenii de cercetare, prin activiăți științifice și distractive dedicate, cu scopul de a atrage atenția generală asupra frumuseții acestor domenii mai puțin accesibile publicului larg.

Evenimentele principale au avut loc la București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Cugir, Deva, Galați, Oradea, Piatra Neamț, Suceava, Târgoviște, Tulcea și Zalău, alături de două orașe cu evenimente conexe: Sibiu și Iași.

În majoritatea orașelor s-au implicat centrele educativ-culturale, instituțiile active la nivel local, precum Poliția Română și Inspectoratele Școlare, urmând ca pe viitor, ziua dedicată cercetării să se extindă în mai multe centre urbane din România.

La nivel european, ediția din acest an s-a desfășurat în peste 250 de orașe și a încântat milioane de oameni, având misiunea generală de a crește numărul persoanelor implicate în cercetare și de a crește receptivitatea societății la demonstrațiile cultural-științifice. Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arate ce înseamnă să fii cercetător în zilele noastre, primul eveniment din serie fiind organizat în 2005.

Pe termen lung, evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene, și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor.

Pentru ediția 2017, Noaptea Cercetătorilor organizată în România va deschide în primăvară procedurile de înscriere pentru expozanți, parteneriate și sponsorizări pentru dezvoltarea proiectului. Instituțiile interesate de implicare la nivel local și național sunt rugate să trimită un email către adresa contact@noapteacercetatorilor.eu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.