În minivacanţa de 1 Decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava, au acționat pe raza municipiului, în zona bisericilor, supermarketurilor, piețelor și a altor locuri aglomerate în vederea prevenirii și combaterii faptelor de cerșetorie, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică în aceste zone și a prevenirii și combaterii altor fapte antisociale.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, având în vedere zilele libere pe care cetăţenii le-au avut, dar şi spiritul sărbătorilor care începe să se simtă tot mai mult, poliţiştii au previzionat cei ce apelează la mila sucevenilor vor fi în număr tot mai sporit pe străzi şi în zona hipermarket-urilor.

La acțiune au participat 21 agenți şi ofiţeri de poliție, cu 7 autoturisme din dotarea unității.
Au fost depistate și legitimate 43 persoane care apelau la mila publicului și au fost aplicate 25 sancțiuni contravenționale în valoare de 3450 lei.
Au fost legitimate alte peste 100 de persoane care nu îşi justificau prezenţa în anumite medii sau locuri, 20 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la respectarea normelor de convieţuire socială.
Cele 43 de persoane care cerşeau au fost introduse în bazele de date ale poliţiei şi atenţionate cu privire la riscurile la care se expun şi, totodată, cu privire la consecinţele în plan juridic şi personal generate de nerespectarea legii.
De asemenea, persoanele care au fost surprinse oferind bani cerşetorilor au fost consiliate, arătându-se că în acest mod nu se stimulează decât un flagel social iar gestul respectiv nu are o finalitate în ceea ce priveşte evoluţia unei comunităţi sigure şi civilizate.
În cadrul acţiunii a fost întocmit un dosar penal pentru „Folosirea unui minor în scop de cerşetorie”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 din noul Cod Penal. Dosarul a fost întocmit pe numele unei femei din comuna Şcheia care a fost surprinsă de către poliţişti expunându-şi propriul copil şi practicând cerşetoria în intersecţia de la periferia municipiului Suceava – ieşirea către municipiul Rădăuţi. Reamintim astfel că, fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezenţa unui minor, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În perioada următoare, vor continua astfel de activități în vederea descurajării persoanelor care tind să comită frecvent asemenea fapte.
Poliţiştii fac încă o dată apel către cetăţeni să nu încurajeze cerşetoria oferind sume de bani persoanelor care apelează la mila publicului, gestul umanitar ajungând de multe ori în mâinile unor persoane care nu fac decât să exploateze fiinţe fără ajutor.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.