În doar patru zile, în intervalul 10 – 14 aprilie, pompierii militari suceveni au intervenit în 183 de situaţii de urgenţă. Din cele 40 de incendii înregistrate în această perioadă, pentru 31 s-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor izbucnite la vegetaţia uscată. Au fost incendiate şi a ars vegetaţia uscată şi arbuşti de pe o suprafaţă totală de aproximativ 55 de hectare.

Pentru stingerea acestor incendii, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au intervenit cu 40 de autospeciale şi 200 de pompieri militari, în unele locaţii acestea fiind sprijinite de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă şi de lucrători ai ocoalelor silvice. Terenurile incendiate au fost pe raza a 22 de localităţi, iar la Moara s-a înregistrat şi cea mai mare suprafaţă de teren incendiat, respectiv 10 hectare. Reamintim faptul că, arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei. De asemenea, contravenția privind arderea pajiștilor permanente se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoana fizică, respectiv cu amendă de la 25.000 la 50.000 pentru persoana juridică.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.