Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că s-a finalizat licitația prind achiziționarea a cinci totemuri, inscripționate cu sloganul „Orașul Suceava – Destinație Europeană de Excelență”. Suma totală pentru cele cinci totemuri este de aproximativ de 92.000 de lei.

Patru panouri cu picior costă 18.800 de lei fiecare, iar unul fără picior, care va fi amplasat în fața Primăriei municipiului Suceava, costă 17.000 de lei. Le vom pune la intrarea dinspre Fălticeni, Gura Humorului, Botoșani, Rădăuți. Vrem să promovăm Suceava ca destinație europeană de excelență și vom participa în perioada 16-19 noiembrie la Târgul de Turism de la Romexpo, unde avem un spațiu rezervat separat”, a declarat Ion Lungu.

În cadrul unui proiect susținut de Comisia Europeană, Suceava a fost aleasă la nivel național drept  destinație europeană de excelență, surclasând alte locații inedite precum Țara Chioarului, Sighetu Marmației, Colinele Transilvaniei și Scheii Brașovului.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.