În seara zilei de 13 mai, un bărbat de 35 ani, din comuna Vama, posesor al permisului de conducere categoriile „B, B1, BE, CE AM”, în timp ce conducea autoutilitara ce tracta o remorcă, pe str. Ştefan cel Mare, din oraşul Gura Humorului, datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum în pantă şi trafic intens, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a pătruns pe acostamentul din partea dreaptă. Astfel, a acroşat lateral un bărbat de 50 ani, localnic, pieton, care se deplasa pe acostamentul din partea dreaptă a drumului și l-a proiectat pe acesta în căminul de scurgere a apei pluviale, adânc de circa 1,50 m, unde la scurt timp a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul orăşenesc Gura Humorului, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La faţa locului, traficul rutier a fost dirijat temporar pe un singur sens de mers, Frasin către Gura Humorului, datorită faptului că imediat după producerea evenimentului rutier, la locul accidentului s-au adunat mai multe persoane, unele sub influenţa băuturilor alcoolice, având în vedere faptul că aceştia sărbătoreau Paştele Blajinilor. Respectivele persoane au devenit recalcitrante, agresându-l verbal pe conducătorul auto.
În zonă au intervenit două grupe ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale, polițiști din cadrul Poliției orașului Gura Humorului și subofițeri ai Detaşamentului Montan de Jandarmi Gura Humorului.
Lasa un raspuns