Întâlnim în viață oameni care ne devin prieteni extrem de repede și de ușor, prieteni atât de apropiați încât ni se pare absurd că nu-i cunoaștem de-o viață. Acești oameni aduc cu ei lărgiri de orizonturi, deschideri către lumi pe care le credeam închise definitiv. Fiecare dintre ei aduce în această relație prieteni care se dovedesc importanți, îți devin dragi și apoi prieteni, lărgind orizonturile între care exiști. Fiecare asemenea om reprezintă fizic o bornă care semnalează sfârșitul arealului tău de viață și începutul haosului care se numește lume.
Ca un bulgăraș de nea rostogolit prin zăpadă, prietenii care te înconjoară se tot adună în jurul tău, dacă meriți, pentru a alcătui o zonă din ce în ce mai largă, în care tu poți fi tu însuți, poți respira liber. Fiecare nou venit în cercul tău de prieteni mărește suprafața lumii tale și te revelează, deoarece prietenii sunt cei care dovedesc cine ești. Am întâlnit de curând un om foarte complex, care deși lumea îl consideră ermetic, s-a deschis aproape imediat fată de mine. Nu l-aș fi întâlnit dacă nu aveam prieteni comuni și nu m-ar fi acceptat în prejma lui dacă felul în care acești prieteni se comportau în prezențe mea nu ar fi demonstrat că merit atenție. Foarte mulți oameni se plâng de lipsa prietenilor adevărați pentru că sunt foarte puțini oameni care înțeleg că până nu oferi înțelegere și atenție oamenilor din jurul tău, ești invizibil pentru aceia care ar merita să-ți fie prieteni.
Acest articol este dedicat humoreanului Sorin Poclitaru, care acceptându-mă ca prieten, a deschis pentru mine o lume de muzică și poezie, care mi-a umplut viața de frumos. La mulți ani, Sorin Poclitaru!
Lasa un raspuns