Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul va adopta în şedinţă decizia de plafonare a preţurilor la lemnele de foc. Astfel, preţul la lemnul de foc va fi plafonat la 400 de lei pe metru cub, la 1.500 de lei pe tonă la brichetele de lemn şi la 2.000 de lei la peleţi.

Astăzi guvernul va adopta decizia de plafonare a preţurilor la lemnele de foc. E o decizie aşteptată de peste 3 milioane de oameni. De fapt, sunt 3 milioane de gospodării care folosesc lemnul de foc. În acest sens, vom decide ca preţul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metrul cub, la 1.500 de lei pe tonă la brichetele de lemn şi la 2.000 de lei la peleţi”, a spus premierul, conform news.ro.

Preţurile includ TVA a mai spus Ciucă.

Premierul a menţionat că este ”o măsură discutată”. ”O aprobăm azi, astfel încât să avem un sistem de măsuri care să sprijine pe toţi românii să treacă cu bine iarna care vine”, a completat el.

Proiectul inițial de OUG prevedea o plafonare la 500 de lei/metru cub de lemne, însă, potrivit unor surse liberale, premierul a insistat și a obținut o plafonare de 400 de lei, scrie psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.