Un accident în care a fost implicat un autocar în care se aflau mai mulţi copii s-a petrecut duminică seara, în localitatea Dărmăneşti.

La nivelul județului Suceava a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care a implicat suplimentarea echipajelor medicale.

Astfel, la locul indicat au fost trimise două autospeciale pentru descarcarare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD, toate de la Detașamentul de Pompieri Suceava, precum și 5 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În autocar se aflau în total 50 de persoane, respectiv 43 de copii și 7 adulți.

După evaluarea tuturor persoanelor implicate în accident, 16 dintre copii și un adult au fost transportați la spital, pentru investigații suplimentare. Toți erau de cod verde, conștienți, cooperanți, cu mici escoriații și zgârieturi. Ei au rămas internați peste noapte în spital, iar starea lor era una general bună.

Pentru ceilalți copii implicați în accident și restul adulților, Primăria localității Dărmănești a pus la dispoziție două microbuze, cu care aceștia au fost transportați la o cabană din localitatea Călinești-Enache.

https://www.facebook.com/ISUSuceava/videos/2055557061358723/

 

 

Sursa foto: Costel Mihalescu

Sursa video: ISU „Bucovina” Suceava

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.