Într-o lume lipsită de valori, a cărei unică certitudine este moartea, descoperirea blues-ului este echivalentă cu găsirea unei realități paralele, deoarece dacă apuci măcar o dată să trăiești blues, adică nu doar să-l asculți, vei face orice ca să revii acolo.

Mărturisesc că până la recentul festival de la Suceava nu eram decât un ascultător, nici avizat și nici foarte pasionat, al respectivei muzici. A fost nevoie de apariția în viața mea a lui Bobby Stroe, de pasiunea lui covârșitoare și de cunoștințele sale enciclopedice ca să mi se trezească curiozitatea de a afla pe propria piele cu ce se mănâncă acest fenomen. Acum că scena s-a golit, că mormântul lui Fane Adumitroaie a căzut iar în uitare până la anul, mi-aș fi dorit sincer să nu fi vrut să aflu, pentru că, așa cum spune zicala, ce nu știi nu-ți face rău.

Să-i cunoști, să-i simți pe trăitorii de blues, echivalează cu ușurință o întâlnire de gradul trei cu o altă civilizație, pentru că nimic din ceea ce știm din viața normală nu li se aplică. Dacă peste tot există patimi și invidii, acestea nu sunt deloc evidente în lumea blues-ului și chiar până și artiștii din blues sunt oameni. Când sunt împreună sunt o mare familie de truditori, care sunt preocupați mai puțin de propriul renume decât să servească, în orice manieră posibilă, blues-ul. De oriunde ar veni și oricare ar fi maniera în care abordează acest fenomen muzical, locuitorii planetei blues sunt uniți de dedicația față de muzică atât de plenar, încât reușesc s-o interpreteze în orice formulă scenică. Am văzut la acest festival permutări între instrumentiști din 3-4 țări, am văzut un puști de 11 ani cântând alături de artiști consacrați, dar ceea ce am văzut sau auzit pălește în fața prieteniei pe care acești oameni o împărtășesc, prietenie care se datorează recunoașterii talentului pus în slujba fenomenului blues.

Am scris și voi mai scrie despre locuitorii planetei blues, deoarece îi consider un model de dedicație pentru munca prestată, filozofia de end user aplicată actului artistic și abnegația cu care se dăruiesc total spectatorilor. Mă mai încântă și modestia acestor oameni, deoarece am văzut legende ale blues-ului sărind să ajute la montatul sau demontatul echipamentelor sau muncind ore întregi pentru probe, ca să se asigure că totul e ok înainte de spectacol. De aceea consider că e inutil să vorbesc despre fiecare dintre ei separat din moment ce fiecare dintre ei se grăbește să dispară ca personalitate, ca să devină un simplu team member al evenimentului.

Un alt motiv pentru care nu vreau să nominalizez vreunul din cei care au animat Fetivalul Blues Con-Fusion este că nu sunt eu cel care să facă ierarhii, iar menționarea câtorva în dauna celorlalți nu este genul meu de scris. În plus, dacă am fost ziarist când m-am dus la festival, acum îmi place să cred că am învățat să-i respect pe cetățenii planetei blues, ba chiar am vorbit deja cu Bobby Stroe pentru oarece meditații necesare în cazul că voi primi și eu rezidență pe planeta respectivă.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.