După aproape o lună de la debutul campaniei de prevenire a faptelor de înşelăciune derulată sub sloganul ,,Alo! Caut o victimă…”, ca urmare a recomandărilor făcute de poliţişti şi a mediatizării intense cu sprijinul mass-media, tot mai mulţi suceveni au devenit mai responsabili, evitând să devină victime ale unor astfel de infracţiuni săvârşite prin diverse moduri de operare.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită să le vândă anumite bunuri.

La data de 07 iulie, la ora 12:10, Poliţia comunală Şcheia a fost sesizată prin 112 de o localnică în vârstă de 85 de ani, despre faptul că o persoană de sex bărbătesc, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a încercat să sustragă bunuri din locuință.

Din verificări s-a stabilit că în jurul orei 12:00, o persoană de sex bărbătesc a pătruns în locuința  reclamantei, oferindu-i spre vânzare pături și lenjerii. Bătrâna a observat faptul că bărbatul avea un comportament dubios, intrând în mod nepermis în mai multe camere. Atunci, localnica s-a speriat și a început să strige, moment în care bărbatul respectiv a părăsit locuința acesteia, s-a urcat într-un autoturism de culoare închisă și a plecat.

Cercetările sunt continuate de Poliţia comunală Şcheia, sub aspectul comiterii infractiunii de tentativa la infracţiunea de furt, pentru identificarea autorilor.

Poliţiştii reamintesc faptul că un mod de operare distinct îl reprezintă vânzarea diferitelor obiecte de uz casnic direct la domiciliu. Aceste obiecte reprezentând diverse tigăi, covoare, perdele etc. sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa cumpărătorului, de unde, în momente de neatenţie sustrag bunuri din casă.

De aceea polițiștii recomandă cetăţenilor să nu dea curs unor astfel de oferte care, de cele mai multe ori, sunt la preţuri mari şi calitate mică.
De asemenea nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.

Tuturor celor care au de făcut diverse reparaţii în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate şi să nu se încreadă în preţul mic oferit de aceste persoane.

În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la faptul că sunteţi înşelaţi apelaţi la numărul unic de urgenţă 112 sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie!

„Poliţiştii  recomandă efectuarea de activităţi de comerţ doar în spaţiile special amenajate şi cu respectarea legislaţiei în vigoare privind actele de comerţ.” se mai arată în comunicatul IPJ.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.