Guvernul a dat tot felul de pomeni preelectorale în acest an – reducerea CAS, amnistia fiscală pentru pensionari și bugetari etc. – pentru a-și asigura numărul de votanți la alegerile prezidențiale. La aceștia se vor adăuga și românii ajunși șomeri prin Spania, Italia și alte state UE, care vor primi bani să-și găsească joburi noi sau să-și înființeze firme.

Criza economică din statele dezvoltate ale UE a lovit nu doar în cetățenii acelor țări, ci și în românii plecați la muncă în străinătate. În ultima vreme, tot mai mulți au devenit șomeri și se află în căutarea unui job. Deoarece ei sunt și cetățeni cu drept de vot, au intrat în atenția autorităților de la București, mai ales că în mai puțin de două luni au loc alegeri prezidențiale și – în această situație – fiecare votant contează.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunțat că din finanțările alocate României de UE prin programul POSDRU se vor utiliza câteva zeci de milioane de euro, chipurile pentru a-i ajuta pe românașii rămași fără joburi prin străinătate sau care au absolvit diverse cursuri și caută un loc de muncă în UE. Demnitarul are în vedere două paliere de finanțare, iar primul se referă la sprijinirea șomerilor români să se angajeze în străinătate. Cel de-al doilea prevede finanțarea înființării de firme în România și de deschidere de puncte de lucru în străinătate, unde ar urma să fie angajați șomerii români.

sursa: enational.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.