Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Suceava, informează că au fost autorizați la plată în avans un număr de 58.272 fermieri suceveni care au depus cereri de sprijin în Campania SAPS 2012 pentru schema de plată unică pe suprafață.

Ei vor primi în următoarea perioadă  suma de 53,83 euro/ha , la cursul de 4,5383 lei pentru un euro. Suma totală aferentă județului Suceava este de 12 milioane de euro(53 milioane lei). Banii au început să intre în conturile fermierilor și până la sfârșitul acestei luni toți beneficiarii vor încasa sumele cuvenite  ca avans pe 2012, adică 50% din totalul plăților pe suprafață (pe țară s-au alocat aproape 500 de milioane de euro pentru această plată). APIA Suceava face acum verificări pentru dosarele fermierilor care au solicitat pachete pentru agromediu și zona montană defavorizată. Se vor autoriza plăți pentru zonele defavorizate și pentru pajiștile naturale (pachetele I și II de agromediu), care vor intra în conturile fermierilor până pe data de 1 decembrie 2012. Sumele alocate sunt din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.