Un agent de poliţie din zona rurală a judeţului Suceava este urmărit penal şi i s-a instituit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Într-un comunicat remis de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, se arată că poliţistul este suspect pentru infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în formă continuată, şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada august – decembrie 2017, agentul de poliţie a desfăşurat în mod continuu operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită, funcţia de agent de poliţie, încălcând dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, respectiv a administrat în fapt o societate comercială (în cadrul căreia nu deţine nicio calitate oficială), cu sprijinul soţiei sale, care a acţionat în unele cazuri ca persoană interpusă, în sensul că a prestat servicii funerare, a gestionat achiziţiile şi livrările efectuate de societate, a efectuat plăţi şi încasări, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

 

Poliţistul ar fi prestat servicii funerare complete sau parţiale

Potrivit procurorilor, a prestat servicii funerare complete sau parţiale (îmbălsămarea şi îmbrăcatul defunctului, asigurarea sicriului şi a accesoriilor necesare, transport funerar, livrare de coroane şi coşuri de flori etc. sau numai o parte din acestea) aferente unui număr de 43 de ceremonii de înmormântare, a vândut 35 de coroane funerare către diverşi clienţi, efectuând încasări şi obţinând şi în acest mod venituri.

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

După finalizarea percheziţiilor, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au fost aduse în vederea audierilor cinci persoane, una dintre acestea, printre care şi agentul de poliţie în cauză, în calitate de suspect.

 

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.