Sâmbătă, în jurul orei 18:00, în timp ce acționa pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, un echipaj din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, pe timpul urmăririi, la trecerea de pe carosabilul din beton pe carosabilul cu pietriș, autospeciala poliției a intrat în derapaj, după care s-a răsturnat.

„În urma impactului, au rezultat avarii la ambele autovehicule, rănirea ușoară a conducătorului auto, un bărbat de 31 de ani din municipiul Rădăuți și rănirea celuilalt polițist, o tânără de 27 de ani, din județul Botoșani cu reședința în comuna Marginea, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, se mai precizează în comunicat.

S-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.