După acţiunile iniţiate în luna iulie 2014, s-a constat o eficientizare a actului poliţienesc în contextul desfăşurării acţiunii Blocada la nivel naţional, astfel încât activităţile specifice vor continua şi în luna august, mai ales în contextul creşterii valorilor de trafic pe arterele rutiere, dar şi a faptului că mulţi cetăţeni se vor afla în concedii, crescându-se astfel riscul infracţional pe diferite segmente.
La nivelul judeţului Suceava şi pe raza de competenţă a Serviciului Poliţie Transporturi Suceava, se desfăşoară acţiuni în sistem integrat, fiind folosite efective sporite din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, poliţie transporturi, operaţiuni speciale, crimă organizată, acţiuni speciale, precum şi din cadrul structurii arme, explozivi, substanţe periculoase.
În perioada 08 – 14 august, la nivelul judeţului au acţionat peste 400 de poliţişti, fiind desfăşurate 47 de acţiuni punctuale. Au fost constatate 26 de infracţiuni, din care 10 la regimul circulaţiei rutiere, 5 la regimul armelor şi muniţiilor şi 11 de altă natură. 19 infracţiuni au fost constatate în flagrant. Au fost confiscate 6 arme şi 38 bucăţi de muniţie.
În urma acţiunilor desfăşurate, au fost depistate 5 persoane urmărite şi au fost identificate 5 autoturisme care figurau furate în bazele de date naţionale şi europene. Tot în cadrul acţiunii au fost organizate 64 de filtre rutiere, fiind reţinute 58 permise de conducere şi retrase 30 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost aplicate un număr de 1077 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 340.300 lei. În cadrul acţiunii, în urma exploatării unor date şi informaţii obţinute pe linia traficului și furtului auto, la data de 11 august, în posesia unui bărbat din comuna Baia a fost identificată o autoutilitară, autovehicul urmărit de către autorităţile de aplicare a legii din Spania, începând cu data de 24.01.2014. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 270 din Codul Penal, iar vehiculul a fost ridicat în vederea clarificării situației juridice.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, urmând a fi desfăşurate acţiuni specifice pe linie de investigaţii criminale, poliţie rutieră, poliţie transporturi, ordine publică, investigarea fraudelor.
Lasa un raspuns