Poliţiştii desfăşoară acţiunea „Foc de artificii”, în vederea prevenirii producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) şi prevenirii, identificării şi sancţionării faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice.

Zilnic sunt efectuate controale şi verificări la unităţi economice dar şi în zone pretabile pentru comercializarea unor astfel de produse în vederea identificării celor care încalcă prevederile legale.

Astfel, la data de 13.12.2016, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase – I.P.J. Suceava, au efectuat un control în piaţa agroalimentară din municipiul Fălticeni, jud. Suceava, ocazie cu care, în urma activităţilor operative desfăşurate au identificat un bărbat de 35 de ani din mun. Fălticeni care deţine în piaţa respectivă o tarabă unde erau expuse articole vestimentare spre comercializare. În aceeaşi locaţie bărbatul deţinea însă spre vânzare şi 3300 bucăţi articole pirotehnice din categoria P1, acestea fiind ridicate de către poliţişti. Totodată, pe parcursul activităţilor de cercetare penală, bărbatul a predat poliţiştilor cantitatea de 10800 bucăţi petarde din clasa P1, aflate în altă locaţie, bunuri despre care susţine că le-a achiziţionat în scopul comercializării către populaţie.
În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul nu deţine autorizaţie pentru a efectua activităţi de comerţ cu articole pirotehnice, motiv pentru care bunurile menţionate, respectiv 14100 bucăţi petarde din categoria P1 au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de “orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută de art. 37 alin. 1 lit. a din Lg. 126/1995 R, care urmează a fi soluţionat procedural.

În perioada sărbătorilor de iarnă 2016/2017, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava , prin structura specializată Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase , va organiza acţiuni de control în vederea identificării şi sancţionării agenţilor economici dar şi a persoanelor fizice care încalcă legea comercializând fără drept către populaţie articole pirotehnice interzise.
Conform art. 37 din Legea 126/1995 republicata, „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.
Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz”
Persoanele fizice nu au dreptul sa deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice, sub sancţiunea răspunderii penale, daca nu fac dovada calităţii de artificier sau pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale, cu excepţia articolelor pirotehnice din categoria 1 si P1 , ce pot fi deţinute si utilizate de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.
În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii unor venituri facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.

CLASIFICARE ARTICOLE PIROTEHNICE cf. HG 1102 din 10.12.2014

     ART. 10
(1) Articolele pirotehnice se clasifică de către producători în conformitate cu tipul lor de utilizare sau cu scopul şi nivelul lor de risc, inclusiv cu nivelul lor de zgomot.
(2) Organismele notificate prevăzute la art. 67 confirmă clasificarea, ca parte a procedurilor de evaluare a conformităţii prevăzute la art. 57.
ART. 11
Articolele pirotehnice se clasifică după cum urmează:
a) articole pirotehnice de divertisment;
b) articole pirotehnice de scenă;
c) alte articole pirotehnice.
ART. 12
Articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;
b) categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;
c) categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
d) categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.
ART. 13
Articolele pirotehnice de scenă se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria T1: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă care prezintă un risc scăzut;
b) categoria T2: articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
ART. 14
Alte articole pirotehnice se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria P1: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut;
b) categoria P2: articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni.
ART. 15
(1) Procedura de autorizare a pirotehnicienilor este prevăzută în legislaţia în domeniu, aplicabilă.
(2) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice informează Comisia Europeană cu privire la procedura prin intermediul căreia autorizează pirotehnicienii.

Limite de vârstă şi alte limitări

     ART. 16
(1) Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
(2) Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

foto-pirotehnice-1 foto-pirotehnice-2

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.