La data de 12 decembrie a.c. polițiștii suceveni au lansat la nivelul județului Campaniei „Hoții îți invadează intimitatea” care are ca scop conştientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe.

Abordarea acestui tip de criminalitate reprezintă o constantă a intervenţiilor preventive întreprinse de Poliţia Română, în cadrul fiecărui demers promovându-se, prin modalităţi inedite şi de impact, informaţiile destinate reducerii gradului de vulnerabilitate.

Noutatea campaniei din acest an, derulată în parteneriat cu Feroneria Prod, constă în utilizarea unei tehnologii de ultimă generaţie, de interes pentru majoritatea categoriilor de beneficiari, care îi expune pe aceştia unei experienţe virtuale ce are corespondent în realitate.

Astfel, cetăţenii se pot transpune în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Aceste interacţiuni vor fi completate de discuţii cu poliştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, care vor transmite recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor.

Conform agendei, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, se vor difuza spoturi audio și video tematice, vor avea loc întâlniri cu grupuri ţintă şi distribuiri de materiale informative.

În prezența reprezentantului Feroneria Prod, campania „Hoții îți invadează intimitatea” a fost lansată la nivelul județului Suceava în inicinta unui hypermarket, peste 30 de persoane vizionând cu ajutorul tehnologiei tridimensionale și a ochelarilor virtuali VR un scurt film care transpune o activitate infracțională de furt și o introduce pe victimă în câmpul infracțional. Toți cei care au acceptat acest experiment inedit au apreciat inițiativa polițiștilor și au înțeles necesitatea dismunerii unor măsuri de siguranță suplimentare.
De asemenea, în perioada 12 – 13 decembrie în același supermarket a fost amenajat un stand expozițional, cetățenii primind materiale de informare și calendare cu recomandări preventive.

La nivelul județului Suceava în primele 11 luni ale anului 2019 s-au înregistrat 1078 furturi din locuințe, anexe sau societăți comerciale, în scădere cu 177 de fapte față de aceeași perioadă a anului trecut. Totuși, furturile sunt componta principală a segmentului de infracționalitate vizând criminalitatea contra patrimoniului, astfel încât dispunerea unor măsuri preventive de siguranță este o necesitate absolută pentru preîntâmpinarea unor situații neplăcute, mai ales acum, în preajma Sărbătorilor de Iarnă.

Furturile din locuinţe reprezintă o problemă cu care se confruntă atât cetăţeanul, cât şi Poliţia.
Adesea, după vizita unui infractor în locuinţa sa, victima se întreabă „De ce tocmai la mine?”. Nu trebuie ignorat faptul că, înainte de a da lovitura, cei mai mulţi dintre hoţi studiază mai întâi terenul şi acţionează acolo unde descoperă elemente favorizante (uşi lăsate descuiate, uşi care se pot sparge cu uşurinţă, case locuite de persoane în etate, singure, suferinde, care nu se pot apăra, încrezătoare şi care simt nevoia comunicării cu alte persoane etc.).
Cunoscând faptul că ”un om informat este un om prevenit” vă recomandăm următoarele:
– Asiguraţi-vă uşa cu încuietori sigure, lanţ de siguranţă, vizor; asiguraţi un iluminat corespunzător atât în locuință, cât şi în preajma anexelor;
– Atenţie la persoanele pe care le primiţi în locuinţă. Acordaţi mare atenţie legitimării acestora şi nu vă încredeţi în cărţile de vizită pe care vi le prezintă. În situaţia în care locuiţi la bloc, persoanele care oferă diverse servicii ar trebui să fie însoţite de preşedintele sau de administratorul asociaţiei de proprietari/locatari;
– Nu daţi drumul persoanelor care sună la interfon decât dacă le cunoaşteţi identitatea;
– Nu lăsaţi bilete în uşă prin care anunţaţi că sunteţi plecaţi de acasă şi nu faceţi public acest lucru; rugaţi vecinii să vă supravegheze casa; uneori este cea mai bună metodă de prevenire a furturilor din locuinţe;
– Nu păstraţi în casă sume mari de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi;
– În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul;

VIAŢA LA ŢARĂ NU VĂ FEREŞTE DE HOŢI! PROTEJAŢI-VĂ CASA !

– Nu primiţi în curte cetăţeni străini de comunitate, care oferă diverse bunuri spre vânzare sau se angajează să facă lucrări ori reparaţii! Aceştia vă pot înşela sau vor doar să vadă ce bunuri pot fura din gospodăria dumneavoastră!
– Dacă din diferite motive aţi primit în casă persoane necunoscute, nu le daţi nicio posibilitate să afle unde păstraţi banii sau alte valori şi nu le lăsaţi fără supraveghere nic iun moment !
– Dacă angajaţi muncitori din alte localităţi, informaţi poliţistul despre acest lucru!
– Încuiaţi uşile şi ferestrele când plecaţi de acasă, iar animalele nu le lăsaţi afară din curte, nesupravegheate !
– Nu lăsaţi cheile de la casă la vedere, uşor de găsit!
– Dacă veţi lăsa mătura în uşă, va fi şi pentru hoţi un semn că nu sunteţi acasă, nu doar pentru oamenii de bună credinţă!
– Nu ţineţi sume mari de bani în casă!
– Dacă vă lăudaţi cu diverse câştiguri, s-ar putea să fiţi vizitaţi de hoţi!
– Nu uitaţi: un câine bun este o comoară la casa omului!
– Atenţie la alcool! De multe ori, partenerul de pahar ajunge să vă fure!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.