Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au destructurat trei grupuri infracţionale care desfăşurau activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări şi care acţionau pe raza judeţului Suceava. 

În data de 9 iulie a.c. au fost desfăşurate 34 de percheziţii domiciliare la membrii grupurilor, în mai multe locaţii de pe raza judeţului Suceava, la care au participat poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, lucrători din cadrul BCCO Suceava şi Iaşi şi jandarmi din cadrul Grupărilor Mobile de Jandarmi Suceava şi Botoşani.

 În perioada monitorizării activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră au descoperit şi reţinut în vederea confiscării aproximativ 40.000 de pachete de ţigări de contrabandă, de provenienţă extracomunitară.  

Mod de operare

 

În urma unor activităţi informativ-operative desfăşurate în perioada septembrie 2019 – iulie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Suceava, în cooperare cu Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IPJ Suceava şi Iaşi, au derulat acţiuni specifice pentru documentarea activităţii infracţionale a unor grupuri infracţionale ce desfăşurau activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări din spaţiul extracomunitar.

În fapt, din actele administrate în cauză, au rezultat indicii privind existenţa şi funcţionarea a trei grupuri infracţionale care acţionau în mod constant pe raza judeţului Suceava, în scopul introducerii ilegale de ţigarete în România, peste linia de frontieră, pe raza localităţii Costileva, comuna Ulma.

„La cele trei grupuri, formate pe structuri familiale, au aderat mai mulţi cetăţeni ucraineni, coordonaţi de o singură persoană. Aceasta din urmă avea rolul de a procura ţigaretele şi de a coordona şi desfăşura activitatea de introducere a acestora în ţară. După introducerea ţigaretelor în ţară, o parte din membrii celor trei grupuri le preluau din zona de frontieră şi le transportau la depozite aflate pe raza localităţii Costileva, în timp ce alţi membri supravegheau zona de frontieră şi căile de comunicaţii din zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul șef Ilie Poroch.

În urma desfăşurării de activităţi specifice de monitorizare judiciară şi realizării de capturi intermediare, a fost confiscată cantitatea de aproximativ 40.000 de pachete cu ţigări, diferite mărci. 

 

Percheziţiile

 

Activitatea de documentare a fost încheiată în data de 9 iulie a.c., când au fost  desfăşurate 34 de percheziţii domiciliare la membrii grupurilor, în mai multe locaţii de pe raza judeţului Suceava, fiind aduse la audieri un număr de 22 de persoane.

Până în prezent, în urma percheziţiilor desfăşurate au fost descoperite şi ridicate/indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor  peste 60 de baxuri cu ţigarete de diferite mărci, importante sume de bani în lei şi valută, precum şi mai multe autoturisme.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi contrabandă în formă agravantă.  

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea documentării întregii arii infracţionale şi a recuperării prejudiciului.

Suportul de Specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

„Facem menţiunea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţile din Codul de procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăție”, a conchis comisarul șef Ilie Poroch.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.