Polițiștii de frontieră suceveni împreună cu lucrătorii vamali din cadrul PTF Siret au descoperit în podeaua dublă a remorcii unui camion, cantitatea de  26.770  pachete cu țigări (53 de baxuri), în valoare de peste 23.700 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din România.

Astfel, sâmbătă, 17 martie, în jurul orei 05:00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean A. I., în vârstă de 50 de ani, conducând un automarfar cu remorcă, marca Man, încărcat cu mobilier.

Potrivit comisarului șef de poliție Ilie Poroch-Serițan, în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra camionului și remorcii.

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit 53 de baxuri cu țigări în remorca unui camion

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit 53 de baxuri cu țigări în remorca unui camion

Drept urmare, s-a constatat că într-un spațiu special amenajat în remorca mijlocului de transport – podea dublă – erau disimulate  mai multe pachete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura efectuării unui control amănunțit.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, în podeaua remorcii, cantitatea de 26.770 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 23.700 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanului ucrainean i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Totodată, camionul și remorca, în valoare de 68.800 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

A fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a cetățeanului ucrainean, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat la Judecătoria Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*