În scopul asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pe perioada minivacanţei de 1 Mai , în intervalul 30 aprilie – 03 mai 2015, zilnic, la nivelul judeţului au acţionat 250 de poliţişti cu 124 de mijloace auto.

De asemenea, pentru siguranţa traficului rutier au acţionat zilnic 12 echipaje de poliţie rutieră cu aparate radar, în special pe DN2 şi DN 17.
Rezultatele pozitive nu au întârziat să apară, până la această oră neînregistrându-se nici un eveniment rutier grav soldat cu persoane decedate sau rănite grav.
De asemenea, poliţiştii judiciarişti, însoţiţi de poliţişti de ordine publică şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale au desfăşurat activităţi de descurajare a faptelor antisociale, comportamentele de tip violent fiind gestionate prin intervenţii eficiente, care au dus la menţinerea climatului de siguranţă publică. Totodată, poliţiştii au sporit activităţile investigative fiind efectuate percheziţii în mai multe cauze penale, asigurându-se documentarea activităţii infracţionale şi destructurarea unor grupări specializate în infracţiuni de furt.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.