Joi, 13 februarie, între orele 06.00 – 08.00, Secția Urbană de Poliție Burdujeni, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale a inițiat și organizat o acțiune în cooperare cu Direcția de Sănătate Publică Suceava, Poliția Locală Suceava și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina Suceava și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava, la blocul situat în mun. Suceava, str. Fagului, precum și în proximitatea acestuia, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, pentru legalizarea persoanelor restante în privința cărților de identitate, precum și pentru identificarea și depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale în acest imobil.

Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost legitimate 52 de persoane și au fost identificate 25 de persoane străine de localitate.
Au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale la Legea OG 97/2005, în valoare de 2000 lei
De asemenea, au fost controlate 18 bagaje și 4 alte obiective din zonă.
Polițiștii au dispus împreună cu lucrătorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică aplicarea unei sancțiuni contravenționale față de administratorul imobilului, în cuantum de 20.000 de lei și ca măsură complementară închiderea locației respective, având în vedere condițiile precare de igienă identificate, după ce locatarii vor fi evacuați, cât mai urgent posibil, de către proprietar.
Tot în cadrul acțiunii a fost depistat un bărbat de 37 ani, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliul său, de pe raza sectorului 5-București, figurând ca persoană dispărută. S-a luat măsura internării acestuia în Secția de Psihiatrie Burdujeni pentru o perioadă de 24 de ore pentru ca familia să se prezinte pentru a-l prelua.
Totodată, persoanele identificate în apartamentele respective au fost instruite de către polițiștii de proximitate și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava cu privire la adoptarea unui comportament preventiv pentru a nu fi victime ale faptelor cu violență.

Reactiile persoanelor care actioneaza prin violenta sunt imprevizibile. Sfatul Politiei este sa nu va puneti in pericol integritatea corporala sau chiar viata in incercarea de a retine sau opri, prin forte proprii, o astfel de persoana.
Fiti atent la derularea faptelor, ora desfasurarii, semnalmentele raufacatorilor si alertati Politia cat mai repede posibil, prin folosirea Apelului Unic de Urgenta 112. Evitati drumurile intunecate si parcurile izolate, folositi mai degraba strazi si locuri iluminate, chiar daca faceti un ocol.
Daca sunteti atacat, abandonati-va valorile, nu va puneti niciodata viata in pericol.
– Nu afisati ostentativ obiecte de valoare (lantisoare, bratari, telefoane etc. ).
– Daca sunteti agresati nu aveti retineri in a tipa, aceasta reactie poate determina pe infractor sa paraseasca locul.
– Evitati urcarea in lift cu persoane necunoscute. Nu va lasati pacaliti de imbracamintea eleganta a acestuia!
– Evitati dialogul cu persoane in stare de ebrietate.
– Retineti, daca sunteti agresat, cat mai multe semnalmente ale agresorului
– Nu proferati injurii si nu incurajati violenta.
– Nu va faceti singur dreptate, lovind adversarul. Acestea sunt gesturi care pot avea uneori consecinte grave.
– Evitati in orice situatie sa dati frau sentimentelor de ura, gelozie, invidie, lauda si grandomanie.
– Evitati persoanele mai irascibile, puse pe harta. Evitati orice conflict cu acestea, nu le jigniti si nu le incurajati.
– Nu acceptati compania persoanelor necunoscute, mai ales de sex feminin, cand sunteti sub influenta bauturilor alcoolice. Ele pot fi autoare sau complice la talharii.
– Daca sunteti in stare de ebrietate, rugati la bar sa va comande un taxi. Nu acceptati sa fiti condusi spre casa de persoane necunoscute.
– Nu acceptati niciodata ofertele de gazduire facute de persoane necunoscute sau pe care abia le-ati cunoscut la un pahar de alcool.
– Nu va incredeti in persoanele care insista si va mai ofera un pahar de alcool in plus. O astfel de persoana nu este intodeauna bine intentionata.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.