Luni, 26 octombrie, la ora 02:41, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către S.G. cu privire la faptul că, în timp ce se afla cu prietena sa, E.M., de 20 ani, domiciliată în oraş Broşteni, în zona Cetăţii de Scaun, aceasta a fugit din maşină.
La faţa locului s-a deplasat iniţial o patrulă din cadrul Biroului de ordine publică, care a luat legătura cu apelantul, acesta declarând că în timp ce se afla cu prietena lui în maşina personală în zona Cetăţii de Scaun, pe fondul unor neînţelegeri, aceasta a fugit spre zona de vegetaţie din jurul cetăţii.
Având în vedere aceste aspecte, la faţa locului au fost direcţionate încă 3 patrule din cadrul Biroului de ordine publică, pentru a efectua căutări.
În urma căutărilor efectuate, la ora 03.10, E.M. a fost găsită în zona parcării Cetăţii de Scaun.
Cea în cauză se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a refuzat să fie chemată ambulanţa sau să meargă la spital, declarând verbal că nu a fost victima vreunei infracţiuni şi a fugit din maşina prietenului, deoarece s-a certat cu acesta.
A fost întocmit proces verbal de depistare, proces verbal de conducere la sediul poliţiei şi proces verbal de control al bagajului.
Lasa un raspuns