În data de 01 martie 2018, poliţiştii de prevenire dar şi poliţiştii rutieri au derulat activităţi interactive asociate venirii primăverii, scopul acestora fiind, în special responsabilizarea cetăţenilor în vederea prevenirii situaţiilor de risc victimal.
„Primăvara invită prin semnificaţie şi oportunităţile pe care le oferă la o explozie de viaţă, ce se regăseşte în natură dar şi în tumultul activităţilor sociale. Copiii sunt mai prezenţi în zonele de joacă din aer liber şi astfel se expun unor riscuri suplimentare dacă nu respectă reguli preventive minime.
De asemenea, întreaga populaţiei resimte venirea noului sezon şi simte nevoia unui nou început – Haideţi să facem cu toţii să fie unul în siguranţă”, au transmis cei de la IPJ Suceava.
Tocmai de aceea, poliţiştii au fost prezenţi în prima zi a primăverii în unităţile de învăţământ, purtând discuţii cu elevii din ciclul primar şi gimnazial şi promovând recomandări cu caracter preventiv. Plecările voluntare şi dispariţiile de minori, siguranţa rutieră, pericolele internetului şi reţelelor de socializare, au fost câteva din temele de discuţie şi subiecte ale unor activităţi concurs şi acţiuni interactive derulate cu elevii.
La rândul lor copiii au pregătit surprize poliţiştilor oferindu-le mărţişoare lucrate manual şi purtând mesaje de mulţumire şi încurajare.
De asemenea, poliţiştii au desfăşurat activităţi de informare şi responsabilizare în teren, zeci de şoferi primind din partea agenţilor şi ofiţerilor de poliţie nu amenzi, ci flori ca simbol al responsabilităţii şi siguranţei rutiere. Alături de flori, şoferii au primit recomandări preventive.
În parcul central, poliţiştii au oferit persoanelor vârstnice mărţişoare şi flori, însoţite de ghidul siguranţei fizice şi patrimoniale editat cu sprijinul ATOP Suceava.
Acţiunile de informare dar şi de sensibilizare derulate cu prilejul Zilei de 01 Marie au fost desfăşurate în parteneriat de IPJ Suceava cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor Suceava, reprezentat de domnul comisar şef de poliţie Marius Ciotău.
Lasa un raspuns