Mărţişorul este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.

Fiecare început de an, de anotimp, înseamnă sfârşitul unui ciclu şi debutul unei noi perioade în viaţa personală a fiecăruia dar şi în viaţa comunităţii din care face parte.
Primăvara invită prin semnificaţie şi oportunităţile pe care le oferă la o explozie de viaţă, ce se regăseşte în natură dar şi în tumultul activităţilor sociale.
Poliţiştii suceveni au marcat debutul noului anotimp în mijlocul comunităţii pe care o deservesc, prin activităţi de responsabilizare şi conştientizare a populaţiei, activităţi adaptate specificului Zilei de 1 Martie.
Poliţiştii rutieri şi ofiţerii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Suceava, împreună cu partenerii tradiţionali au oferit participanţilor la trafic, atât conducătorilor auto cât şi pietonilor, peste 200 de mărţişoare, calendare personalizate dar şi materiale cu caracter informativ, conţinând recomandări preventive. Acţiunile au fost organizate împreună cu Omniasig Suceava şi Registrul Auto Român Suceava. Activităţile au vizat în principal responsabilizarea participaţilor la trafic cu privire la respectarea legislaţiei rutiere şi reamintirea unor modificări legislative recente privind obligativitatea portului centuri de siguranţă.
Acţiunile s-au derulat pe bulevardul principal din municipiul Suceava dar şi în zona cartierului Burdujeni şi la ieşirea din municipiu către Fălticeni.
Pe lângă activităţile de responsabilizare pe linia circulaţiei rutiere, poliţiştii de prevenire au atras atenţia şi cu privire la riscurile victimizării în cazul unor infracţiuni de furt şi tâlhărie, primăvara fiind anotimpul în care doamnele încep să işi expună mai frecvent bujuteriile şi alte bunuri de valoare.
Cu această ocazie reamintim cetăţenilor să:
• Evite deplasarile pe trasee aflate in zone mai putin circulate: campuri, parcuri, santiere.
• Dacă din diverse motive trebuie să circule după lăsarea intunericului, să ocolească locurile neiluminate ori in care se afla unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează bauturi alcoolice (restaurante, discoteci).
• Când observati ca sunteti urmariti de un individ sau de mai multi deplsati-va prin zone intens circulate, chiar daca acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitati ajutorul primului politist intalnit in calea dumneavoastra.
• Nu vă afisati ostentativ cu obiecte de valoare (lantisoare, bratari)
• In ziua in care va primiti salariul treceti intai pe acasa pentru a va lasa banii, apoi mergeti la cumparaturi doar cu suma necesara.
• Nu vă lasati atrasi in locuri dosnice de catre indivizi care ofera spre vanzare diverse produse (de obicei mai ieftine).
• Nu vă laudati persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveti asupra dumneavostra sau acasa.
La intrarea intr-un imobiul fiţi foarte atenţi dacă in hol sau in zonele intunecate nu se afla persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni. Nu staţi cu spatele spre acele locuri.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.