Comuna suceveană Panaci va fi la sfârșitul săptămânii, în perioada 29 iunie- 1 iulie un adevarat centru de tradiție, cântec și voie bună.
Dacă vineri și sâmbăta aici va avea loc un târg de tradiții și produse tradiționale, duminică, 1 iulie, aici va avea loc o nouă ediție a Zilei Comunei Panaci.
„Vom avea câteva zile pline de evenimente frumoase pentru că tradițiile, folclorul şi produsele noastre locale fac parte din frumuseţea locurilor şi reprezintă o bună metodă de dezvoltare a turismului. La Ziua Comunei Panaci vom avea mulți invitați de seamă, vom premia cuplurile de aur și vom încerca să le oferim locuitorilor comunei noastre și nu numai cât mai multe motive să fie alături de noi”, a declarat primarul comunei Panaci.
Printre invitații speciali de anul acesta se numără Cristian Pomohaci, Pamfil Roată, Constantin Bahrin, Ionuț Candrea și mulți alții.
Lasa un raspuns