Pompierul de serviciu

     Prietenia ca și iubirea sunt fenomene care se întâmplă în viața omului o dată sau de mai multe ori numai dacă individul respectiv are în sine capacitatea de a recepta sentimente, în primul caz, sau rezonanțe în al doilea și poate deosebi pasiunea de sentiment sau interesul de prietenie. În plus prietenia mai e și complicată de tragerea la subiect a amicițiilor și camaraderiilor de circumstanță ceea ce nu face decât să complice problema pentru cei mai mulți dintre noi.

     În încercarea mea de a găsi explicații la lipsa generală de prieteni am fost nevoit să descopăr rădăcinile răului și, ținând cont că prietenia este un fenomen rațional, am căutat motivul pentru care nu reușim să fim prieteni. Astfel, am descoperit că prietenia este sau nu este, că nu are grade de comparație, spre deosebire de amiciție sau camaraderie și că depinde numai de rezonanța comună a celor doi ce se descoperă prieteni. Mă îndoiesc că aceia dintre dumneavoastră care au prieteni nu s-au trezit măcar o dată prieten cu cineva abia cunoscut în circumstanțe neuzuale pentru dumneavoastră, descoperind mult mai târziu motivele apropierii definitive dintre voi. Aceasta este prietenia adevărată, de cele mai multe ori găsită intuitiv la începutul adolescenței când nu știam că există motive prestabilte pentru prietenie așa cum nu există haine de gata care să se potrivească tuturor.

     În pofida părerii generale, prietenul nu este „pompierul de serviciu” dator să sară în ajutorul tău de fiecare dată când calci în străchini, ci omul la care găseşti mereu sprijin în identificarea motivelor de la care se trag problemele pe care le ai, omul în care ai încredere că o să-ți spună în față dacă și unde greșești.

     Mă îndoiesc teribil că acela care te aplaudă când greșești ca apoi să-ţi plângă de milă poate fi numit prieten, ca să nu mai vorbim că cineva mereu dispus să-ți asculte lamentaţiile cauzate de o durere de cap sau de arderea mâncării are o viață personală îndeajuns de activă încât să-ţi ofere experiența necesară unui sfat pertinent. Tocmai această tară omenească, a posesiunii, ne împiedică să fim prieteni. Spiritul personalității proprii reacționează vehement când devenim proprietatea altcuiva.

     Oricât am fi de „pompieri” în viața de toate zilele, dorim s-o facem voluntar, când și pentru cine vrem noi şi nu să fim obligaţi să stingem veșnic incendiile altora.

29.09.2013

Cristian Tonolla