Aflat într-un con mare de umbră și cu adânci răni deschise de cercetări penale, la care se adaugă problemele interminabile legate de plagiat, situații care se lasă tot mai rău peste capitolul imagine, Victor Ponta a plecat, de unul singur, prin țară în vizite particulare, dar și electorale. Poate și la solicitarea unor candidați PSD cu scopul clar și precis de a mai aduce/atrage ceva voturi. După ce s-a plictisit o zi pe la Botoșani, Ponta a trecut și pe la Suceava, și dacă tot era în drum, și pe la Fălticeni.

Au fost interesați de vizita lui Ponta la Fălticeni mult sub 100 de membri și simpatizanți PSD care l-au avut în frunte pe deputatul de zonă rurală a municipiului Fălticeni, Ioan Stan, dar și senatorul de Fălticeni (reprezentând zona urbană plus rurală în acest caz) Liviu Ovidiu Donțu, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava – ambii fălticeneni prin adopție – Ioan Cătălin Nechifor și Alexandru Rădulescu, precum și câțiva primari ai PSD din comunele arondate teritorial Fălticeniului, dar și Gheorghe Cătălin Coman, primarul urbei care a avut următorul mesaj de întâmpinare: Bine ați venit la Fălticeni, domnule Ponta. Ne-am fi dorit să vă spunem astăzi «domnule prim-ministru» pentru că timp de 4 ani ați fost cel mai bun prim ministru pentru Fălticeni, pentru județul Suceava și România”. Gheorghe Cătălin Coman a mai adăugat „Mi-aș fi dorit ca astăzi, așa cum am spus în 2012, să inaugurăm noul spital, din păcate, nu a fost să fie și nu din cauza noastră. După 4 ani de finanțare consecutivă în care guvernul condus de Victor Ponta a alocat pentru noul spital de la Fălticeni 38 de milioane de lei, cea mai mare finanțare de la Revoluție încoace primită de municipiul Fălticeni, pentru orice obiectiv de investiție. Din păcate, după 4 ani de finanțare, când am preluat, în anul 2012, un spital cu 27% grad de realizare, acum îl avem la 90%, dar acest guvern tehnocrat a considerat că este destul 90% și ne-am oprit. Pentru că anul acesta, în 2016, nu am primit absolut nici un leu.”

  • Folosind un șablon învățat teatral dar fără efect emoțional

 

Pentru a mai trezi interesul electoratului fălticenean pentru PSD, Ponta a declarat, ca un șablon învățat teatral dar fără efect emoțional: „mi-e drag Fălticeniul pentru că eu n-am uitat că în mai 2012 am venit aici împreună cu cei de aici (!!!) și candidatul nostru la funcția de primar. Am promis că primarul nostru va fi un primar bun și eu cred că și-a făcut datoria față de dumneavoastră. Am promis că o să îl ajutăm cu toate proiectele și să se facă pentru Fălticeni ce nu s-a făcut în ultimii 25 de ani și ne-am ținut de cuvânt. Și am mai promis că dăm bani la spital și terminăm lucrarea. Nu l-am terminat, așa că vă promit că în 2017 vom fi tot noi la guvernare să terminăm spitalul.”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.