Președintele PMP Suceava, Corneliu Popovici, a transmis o scrisoare deschisă către CJ Suceava, în care le cere celor 37 de consilieri aleși pe listele PSD și PNL, să renunțe la cheltuirea a sumei de aproximativ 62.000 de euro pentru renovarea, mobilarea și dotarea cu echipamente audio-video a sălii „Bucovina”, în condițiile în care județul Suceava se află pe primul loc la numărul de elevi de liceu care primesc ajutoare de la Guvern.

Vă prezentăm în continuare, integral, textul scrisorii deschise către Consiliul Județean Suceava.

 

„SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului GHEORGHE FLUTUR, Președinte al Consiliului Județean Suceava
Domnului CĂTĂLIN – IOAN NECHIFOR, lider al grupului Consilierilor PSD
Doamnelor și Domnilor Consilieri Județeni,

 

Stimate Doamne,
Stimați Domni,

 

Consiliul Județean Suceava a votat să cheltuiască aproape 62.000 de euro pentru renovarea, mobilarea și dotarea cu echipamente audio-video a sălii ”Bucovina”, unde își desfășoară ședințele.
PMP Suceava face apel public la Dumneavoastră, cei 37 de consilieri județeni aleși pe listele PSD și PNL, să renunțați la această decizie.
Județul Suceava se află pe primul loc la numărul de elevi de liceu care primesc ajutoare de la Guvern pentru a putea urma cursurile, așa cum arată datele oficiale de la Ministerul Educației (http://banideliceu.edu.ro/Rapoarte2016/solJudet/SV/page_1.html).
Așadar, în județul Suceava sunt 4.370 de elevi de liceu ale căror familii au venit brut lunar pe membru de familie de maximum 150 de lei, iar Dumneavoastră, consilierii județeni PSD și PNL, cheltuiți peste 60.000 de euro ca să stați la întâlniri în fotolii confortabile, să vă auziți și să vă vedeți în condiții de înaltă tehnologie, în timpul ședințelor care au loc o dată pe săptămână.
De asemenea, elevii care obțin rezultate la concursurile și olimpiadele școlare primesc burse de performanță de numai 80 – 100 de lei.
În aceste condiții, PMP Suceava vă solicită, Doamnelor și Domnilor Consilieri Județeni PSD și PNL să anulați decizia prin care Consiliul Județean alocă peste 60.000 de euro pentru renovarea sălii, schimbarea mobilierului şi a mochetei, dotarea cu mobilier pentru conferinţe, sistem audio-video-conferinţă şi cu sistem electronic de vot. Dacă Parlamentul României, care numără 588 de parlamentari – tot prin decizia politică a celor două mari partide PSD și PNL, din care Dumneavoastră faceți parte – se poate descurca fără sistem electronic de vot, numărarea voturilor făcându-se și astăzi manual, considerăm că și Dumneavoastră, cei 37 de consilieri județeni ai PSD și PNL, vă puteți număra voturile și fără un sistem electronic.
PMP propune ca suma ce ar urma să fie cheltuită pe dotări de lux să fie repartizată elevilor din județul Suceava care fac eforturi deosebite pentru a înregistra rezultate bune la învățătură.
Data de 11 noiembrie, care reprezintă ultima zi de depunere a ofertelor pentru modernizarea sălii de ședințe a Consiliului Județean și, în același timp, prima zi de campanie electorală, să devină ziua în care Dumneavoastră, Consilierii Județeni PSD și PNL hotărâți premierea de sfârșit de an a copiilor cu rezultate bune la învățătură din județul Suceava.

Corneliu POPOVICI                                                                                                 8 noiembrie 2016
Partidul Mișcarea Populară
Președinte Organizația Județeană Suceava”

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.