Recep Tayyip Erdogan este personalitatea politică a acestor zile.

Născut în 1954, acesta a crescut în Istanbul, orașul turc al cărui primar urma să devină. În adolescență, acesta a vândut limonadă și chifle cu susan pe străzile din Istanbul, pentru a câștiga bani. A urmat cursurile unei școli islamice, înainte să obțină o diploma în management de la Universitatea Marmara din Istanbul și a jucat fotbal.

1976: Devine liderul filialei locale de tineret a Partidului Salvării Naționale, cea mai importantă formațiune islamistă în acel moment.

1994 – 1998: A fost primarul orașului Istanbul, cu un program dominat de măsuri anticorupție. A câștigat susținerea oamenilor pentru eforturile vizând probleme generate de poluare, aglomerația în traficul orașului, dar și întreruperea alimentării cu apă. A deținut această funcție, până când armata a preluat controlul țării.

1998: A fost condamnat la zece luni de închisoare, după ce un tribunal laic susținut de regimul militar a decis că o poezie recitată de Recep Tayyip Erdogan în decembrie 1997 incita la islamism. A fost închis însă pentru numai patru luni, între 24 martie și 27 iulie 1999.

2001: A înființat Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP), al cărui președinte a fost din 14 august 2001 până la 21 august. Anterior, făcuse parte, pe lângă Partidul Salvării Naționale, din Partidul Bunăstării (1983-1998) și Partidul Virtuții (1998-2001).

2002-2003: AKP câștigă alegerile, însă, în ciuda succesului, Recep Tayyip Erdogan nu a devenit parlamentar, din cauza condamnării sale din 1999. Totuși, un amendament constituțional din decembrie 2002 i-a permis acestuia să candideze, obținând un mandat la un scrutin parțial din 9 martie 2003.

2003: Președintele în funcție atunci al Turciei, Ahmet Necdet Sezer, i-a încredințat formarea unui nou guvern. Și-a înnoit mandatul la 5 septembrie 2007 și la 29 iunie 2011.

2014: Devine primul președinte al Turciei ales prin vot direct.

2016: Este vizat de o lovitură militară, pusă la cale de o facțiune a armatei.

2017: Devine cel mai puternic lider turc după Mustafa Kemal Ataturk, printr-un referendum care a modificat Constituția țării și i-a consolidat puterea în Turcia.

După cum spuneam mai sus, în 2003, devine prim ministru al Turciei, propunând un program ambiţios: „viziunea 2023” sau cum va arăta Turcia la sărbătorirea unui centenar de la proclamarea Republicii. Analistul Dan Diaconu susține că acesta, având un stil extrem de eficient de conducere şi cu o viziune coerentă, a reuşit să stabilizeze economia şi a adus creşteri incredibile. Pătura rurală, în mod tradiţional cea mai săracă şi mai chinuită, a cunoscut creşteri fantastice ale veniturilor. Muncitorii din oraşe aproape că au uitat că există şomaj, afacerile au explodat, iar întreaga economie a început să se învârtă într-un ritm nemaicunoscut până atunci. Turcia îşi găsise drumul. Însă economia n-a fost singura preocupare a lui Erdogan. Paralel şi-a impus, încet şi sigur, politica.

Același analist consideră că „Prin tot ceea ce face, Erdogan îl înlătură treptat pe Atatürk. Să fim bine înţeleşi, în ciuda sloganelor găsite în cartea de istorie „modernizatorul Turciei” n-a făcut altceva decât să lupte împotriva turcilor. Chiar dacă n-o spune „pentru că nu e voie” sau pentru că nu o ştie, turcul de rând simte asta. Reforma lui Atatürk a fost una împotriva turcului, a culturii şi civilizaţiei sale. Insiderii ştiu mai bine cine-a fost Atatürk, care-au fost adevăratele sale origini şi ce a urmărit de fapt. În numele „modernizării” ţării s-au comis atrocităţi în ceea ce priveşte cultura şi civilizaţia tradiţionale. Sufismul a fost interzis, ritualurile religioase au fost limitate la minim, dorinţele poporului au fost înlocuite de foile de parcurs pentru „modernizare”. Ţara a fost ruptă de istoria sa, iar agenda marilor puteri a fost pusă în aplicare exact aşa cum fusese cerut. Turcia nu este decât o mică parte supravieţuitoare a ceea ce-a fost Imperiul Otoman şi, pentru a nu avea resentimente, i s-a „desenat” o istorie înşelătoare, în care ucigaşul joacă rolul bunului samaritean.

Ei bine, sub conducerea lui Erdogan, Sufismul e din nou eliberat, casele conspirative de rugăciune au fost scose la lumină cu fast, iar unele dintre ele au devenit obiective turistice. Sub noul sultan, Turcia cunoaşte o renaştere spirituală. Ţara îşi regăseşte rădăcinile, iar istoria redevine logică. Otomanii nu sunt „alţii” aşa cum erau prezentaţi de propaganda impusă forţat. Turcii îşi redescoperă istoria şi sunt mândri de ea. Îşi redescoperă tradiţiile şi se pot bucura liberi de ele. În mare, aici bate Erdogan: la adevărata esenţă a ţării care, după „revoluţia” lui Atatürk a fost nevoită să se autocenzureze şi, la fiecare tentativă de eliberare, cinica armată – altădată umăr în umăr cu poporul – ieşea în stradă pentru a restabili versiunea şi viziunea ocupantului.

Până acum Erdogan a reuşit în planul său. Nu ştiu de ce am impresia că viziunea 2023 este una în care mausoleul din Ankara este dărâmat, în care Istanbului îşi reia rolul de far al Turciei, iar politica, armata, justiţia şi educaţia redevin turceşti. În fapt, planul lui Erdogan este o răzbunare istorică, o luptă cu cel care până acum a apărut ca un titan inaccesibil şi care riscă să devină pigmeu. V-am spus, sunt multe lucruri neştiute care, treptat, vor ieşi la lumină. Ceea ce trebuie însă conştientizat este că lupta de-abia de-acum începe.

Înainte de final voi aminti un lucru care nu-i de ignorat. Ca orice luptător solitar, Erdogan are o mare problemă: nu şi-a asigurat succesiunea. La ora actuală este singurul soldat pe cal alb care luptă. Neasigurarea succesiunii va face ca idealurile sale să fie aruncate la lada de gunoi a istoriei, iar marele său rival să câştige meciul. În fapt, o mişcare se dovedeşte puternică atunci când are forţa de a continua după ce iniţiatorul său va fi uitat. Luptele şi planul său secret îl fac pe Erdogan „să uite” acest amănunt. Dacă nu-şi va aminti în timp util, întreaga sa luptă se va dovedi una cu morile de vânt. Aceasta din cauză că o viaţă de om e prea scurtă pentru marile răfuieli ale istoriei.

surse:

  1. Dan Diaconu, Răzbunarea istoriei, articol accesat pe http://trenduri.blogspot.ro;
  2. Ioana Vochin, Erdogan, „sultanul”. Ascensiunea unuia dintre cele mai puternice figuri politice din Turcia, în ziarul Libertatea;

 

 

 

 

Comentarii Facebook