Poșta Română își reevaluează patrimoniul pentru a face rost de fonduri necesare angajării de personal, recurgând la închirierea și vânzarea unor spații. Pe platforma sa imobiliară, compania oferă zeci de locații la prețuri accesibile, promovându-le ca oportunități pentru dezvoltarea afacerilor.

„Pe portalul #imobiliar al Poștei Române găsești zeci de spații de #închiriat, la prețuri extrem de competitive, bine amplasate, gata să susțină dezvoltarea oricărei #afaceri!”, a anunțat Poșta Română, pe pagina de Facebook. 

Poșta Română lansează o campanie de recrutare

Într-un context de restructurare, directorul general Valentin Ștefan a explicat că oficiile poștale vor fi închise treptat, menționând că menținerea acestora în funcțiune este determinată de angajații care și-au dedicat întreaga carieră instituției. Totuși, reducerea activității este inevitabilă.

Atmosfera tensionată în rândul salariaților riscă să se accentueze din cauza incertitudinii privind acordarea compensațiilor financiare la concediere. Ordonanța „Trenuleț” restricționează resursele destinate acestor plăți, ceea ce sporește îngrijorarea angajaților Poștei Române. Conform informațiilor disponibile, aceștia sunt îndemnați să evite concedierea fie optând pentru scheme de plecări voluntare, fie candidând pentru noile poziții deschise în cadrul companiei.

„Vom închide oficiile poștale. Miza pentru care încă le ținem deschise este că totuși încă avem oameni pentru care avem o datorie morală, care și-au dedicat viața Poștei Române”, a spus Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, care a adăugat: „Sunt oamenii care au lucrat 30-40, unii chiar 50 de ani pentru o companie și nu poți sa le spui de mâine caută-ți de lucru! Așa că gradual începem sa le închidem, să reducem activitatea în oficiile poștale”.

Sunt disponibile 250 de posturi de poștaș

Simultan, Poșta Română lansează o campanie de recrutare, având disponibile 250 de posturi de poștaș. Numărul acestora urmează să crească, având în vedere restructurările masive. În timp vor fi necesari 10.000 de noi poștași. Angajații beneficiază de contract pe perioadă nedeterminată, un salariu brut de 4.050 lei (2.500 lei net), tichete de masă de 30 de lei și un sprijin financiar de 100 de lei pentru întreținerea bicicletei necesare desfășurării activității. Scopul companiei este să atragă noi profesioniști și să îmbunătățească procesul de selecție printr-o platformă modernă de recrutare, potrivit Newsweek.ro

„Pentru Poșta Română, oamenii sunt cea mai importantă resursă. Prin această platformă, ne dorim să atragem persoane cu abilități diverse, care să contribuie la succesul companiei și să facem din Poșta Română un loc de muncă atractiv și inovator pentru toți cei care vor să se alăture echipei noastre. Lansarea site-ului de recrutare reprezintă o oportunitate de a atrage cei mai buni profesioniști și de a crea un proces de selecție mai rapid, mai eficient și mai transparent”, a transmis Valentin Ștefan, potrivit DCnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.