În data de 4 iulie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava va inaugura două noi posturi de jandarmi ordine publică montane, care vor funcţiona pe raza comunelor Arbore şi Suceviţa din judeţul Suceava.

Aceste activităţi vor începe la orele 10.00, în comuna Arbore şi la orele 11.30, în comuna Suceviţa și se vor desfăşura în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice şi a celorlalte instituţii publice judeţene şi locale, iar în cadrul acestora se va oficia ceremonialul religios de sfinţire.

Cele două posturi de jandarmi montane sunt structuri specializate, care acţionează zilnic pentru  menţinerea ordinii publice, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, atât în localitate cât şi pe traseele turistice, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor, salvarea-evacuarea persoanelor aflate în dificultate în zona montană, asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol natural, protecţia mediului, asigurarea ordinii publice cu ocazia desfăşurării adunărilor şi manifestărilor publice de orice natură, precum şi în ceea ce priveşte executarea acţiunilor comune cu Poliţia, Salvamont, Romsilva şi alte instituţii ale statului cu care Jandarmeria are relaţii de cooperare şi colaborare.

Înfiinţarea celor două posturi de jandarmi montane a fost posibilă cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale.

La activităţile de inaugurare sunt invitaţi şi reprezentanţii din mass-media locală care doresc să participe la aceste evenimente.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.