Nu mai țin minte cum îl chema pe bărbatul mătușei Veronica, dar știu de la dânsa că a fost om vrednic. Cu el a ridicat șura cu grajd, mare, largă, să poată încăpea măcar trei vaci și un cal, dar la nevoie au încăput și cinci vaci cu un cal. Tot împreună cu el a făcut casa cu două camere largi, să poți întoarce căruța în ele, cu sală pe mijloc și în spate cu o cămară care ținea cât era casa de lungă, în care intrai din hol. Într-o cameră durase o sobă cu cuptor, pe care puteau să doarmă lesne doi oameni în toată puterea cuvântului, iar cealaltă era de bună, pentru musafiri sau evenimente mai importante din viață. Beciul l-au făcut mai târziu. Erau deja luați de 10 ani. Peste el au construit bucătăria de vară, unde stăteau din aprilie și până în noiembrie.

Împreună au avut un băiat pe nume Ghiorghiță. Separat, umblă vorba că ar mai fi avut niște copii, cel puțin din partea lui bărbată-său, dar pentru că nu s-a purtat rău cu ea, nu a pus prea mult la inimă zvonurile. Ghiorghiță al lor nu era băiat urât, dar era cam prost. Simțise mătușa Veronica acest adevăr de când era mititel, dar până nu s-a însurat, nu a crezut. Atunci el a luat-o de nevastă pe Ilenuța, fată deloc proastă, dar rea. „Rea și afurisită ca și cancerul!”, zicea despre noră-sa, bătrâna. La nici un an de când s-au luat tinerii, mătușa Veronica s-a trezit mutată din gospodăria ei, făcută trainic și cu simț de răspundere, într-o casă mică, din chirpici, cu un holișor și un grăjduț în care abia încăpeau 3 capre, ce să mai vorbim de vaci. Bărbată-su murise cu 3 ani înainte de rușinea asta, rudele nu prea o aveau la inimă, că prea se gospodăriseră când erau amândoi și nimeni nu i-a luat apărarea. A încercat ea cu vorba dulce să-l înduplece pe fecioră-său să o lase să moară în gospodăria ei, dar el deja se afla sub altă putere, cea a nevestei. „Atunci să vă dea Dumnezeu după inima voastră”, a blestemat bătrâna când Ghiorghiță a trântit ușa portiței de la noua ei ogradă. Și așa le-a și dat, că e lucru știut că de părinți și icoane nu ai voie să-ți bați joc.

 

Cum a lucrat blestemul bătrânei

 

Ghiorghiță și Ilenuța au avut 2 copii, băieți amândoi. Cât timp au trăit împreună, nicio clipă nu au avut liniște în casă. Numai într-o ceartă și într-un huiet au ținut-o. Ghiorghiță s-a dat la băut, nevastă-sa la curvit, iar copiii, lăsați de izbeliște, mâncau mai mult pe la vecini decât din casă. S-au înrăit și ei și au început să nu-și mai asculte părinții în nimic. Pe la 14 ani, băiatul cel mare i-a dat prima cleapșă lui tăică-său. E drept că Ghiorghiță l-a dovedit atunci și băiatul n-a ieșit din casă 2 săptămâni de bătut ce era, dar la 18 ani, nu l-a mai putut dovedi. De data asta Ghiorghiță nu a mai putut ieși din casă două săptămâni de bătut ce era. Ilenuța a stat numai o săptămână la pat, că pe ea o dovedise cu un singur pumn dat la tâmplă. Se luaseră de la bani. Că băiatul nu dădea niciun ban în casă. Le-a dat el altceva la schimb. Doi ani de zile i-a terorizat, până a plecat la Galați, să muncească în port. De atunci nimeni mai știe de el.

Băiatul cel mic, era mai liniștit. Chiar se pornise în viață ca un gospodar adevărat. Dacă a văzut că părinții nu fac nimic, a luat el frâiele gospodăriei și timp de vreo 8 ani a făcut minuni cu acesta. Dar ce folos că timpul trecea și pe el nicio fată nu-l plăcea. De fapt l-a plăcut una, dar n-a plăcut-o maică-sa și nu a putut-o lua de mireasă. De atunci a prins a se duce la bar. Întâi seara, să bea o bere. Berea aia s-a făcut după un timp o navetă, iar mai târziu, în loc să meargă numai seara, stătea acolo toată ziua și în loc să muncească pentru el, muncea cu ziua pentru alții.

Între timp Ghiorghiță murise. N-a mai apucat să vadă balamucul cu cel mai mic dintre feciori. Și mătușa Veronică a murit. A rămas după ea blestemul de mamă care o chinuie și pe noră și pe nepot, mai departe. Împreună, cei doi, mamă și fiu, trăiesc ca în iad. E drept că băiatul cel mic nu a scos-o încă pe maică-sa din gospodărie, dar dacă nu s-ar fi dărâmat fărâma de casă în care a izgonit-o pe soacră-sa, Ilenuța s-ar fi mutat singură acolo, blestemându-și lăcomia și îngâmfarea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.