Sublocotenentul Ion Grămadă, supranumit „eroul Bucovinei”, era un fiu de țăran, căruia i-a plăcut cartea și a devenit licențiat în istorie și geografie la Universitatea din Cernăuți. A fost discipol al lui Nicolae Iorga, care îl recomandă pentru un stagiu la Viena, unde se apropie de „România Jună”, vestita societate a românilor din capitala Imperiului, sub auspiciile căreia Eminescu publică „Luceafărul”.
Avea 31 de ani când a murit. În calitate de publicist, a înfiinţat, printre altele, în anul 1907, la Cernăuţi, gazeta „Deşteptarea”. A scris mult despre soarta Bucovinei, cu accent pe drepturile românilor. Pe acest fond, a fugit practic în România şi s-a înrolat ca voluntar în Armata Română în octombrie 1916, fiind repartizat la Şcoala Militară din Botoşani.
La finele lunii august a anului 1917, în plină campanie a Armatei Române de recucerire a teritoriilor pierdute în 1916, a fost repartizat la comanda unui pluton de vânători de munte.
În acea perioadă înălţimile din zona Târgu Ocna – Oneşti erau ocupate de armata austro-ungară, iar generalul Alexandru Averescu a considerat că punctul slab al Armatei 1 austro-ungare era la Cireşoaia. Pentru soldaţii români, această bătălie a fost una de coşmar. Inamicul era sus, pe vârf, iar ei trebuiau să-l atace şi să recucerească înălţimile.
În prima zi de asalt, pe 27 august, în timpul unui contraatac, Grămadă, din postura de comandant de pluton, a fost străfulgerat de gloanţe în abdomen şi a murit. Îngropat de camarazi într-o poiană din apropiere, Ion Grămadă a fost deshumat şi adus în Cimitirul Pacea din Suceava în anul 1926, unde se află şi astăzi rămăşiţele sale.
Ion Grămadă a devenit după război unul dintre eroii simbol ai armatei române, însă peste memoria acestuia s-au adunat apoi zeci de ani de linişte, în perioada comunistă în care „eroi” erau alţii. Memoria eroului Ion Grămadă a fost readusă cât de cât în actualitate în ultimii ani, însă mulţi suceveni nu au habar cine a fost acesta.
Scrisoarea de bun rămas
În așteptarea asaltului final, Ion Grămadă a avut răgazul să-și analizeze viața și să scrie prietenilor despre trăirile și sentimentele pe care le încerca. O adevărată expunere filozofică constituie acest fragment-document din scrisoarea trimisă doamnei Constantinescu, chiar cu câteva zile înainte de a fi ucis:
„Onorată Doamnă,
Nu vă mai trimit scrisori prin soldați. S-a terminat cu delegațiile căci pe front, unde mă aflu acu, așa ceva e foarte greu. De aceea voi fi mai puțin guraliv și mai zgârcit la vorbă, ceea ce desigur că n-o să-mi strice.
Aici mi-am schimbat viața și, adâncindu-mă în sufletul meu, m-am revăzut pe mine, stând de multe ori de vorbă ore întregi cu mine însumi. Adesea îmi fac bilanțul vieții mele și mă întreb ce bine am făcut eu pe pământ. Și totdeauna regret că n-am putut lucra mai mult, spre a aduce mai multă fericire altora. Căci atât rămâne după fiecare pe lumea asta: binele ce l-a făcut altora. Încolo totul e praf și cenușă pe care le spulberă vântul.
Războiul nostru e sfânt.
Cum v-am spus, regret numai că nu mi-am legat numele de o faptă nepieritoare, care să aducă folos altora. Dar sper că în lupta ce mă așteaptă în curând îmi va ajuta Dumnezeu să îndeplinesc o faptă, care să mă treacă la nemurire.
Necunoscutul acela, spre care mergi, mulțumirea că-ți faci toată datoria, suprema datorie: intensitatea cu care trăiești viața ce ți-a dăruit-o Dumnezeu constituie un farmec de care vibrează toată ființa ta. Doamne ajută-mi să fiu tare, să fiu vrednic și neînfricat, spre a putea răzbuna lacrimile ce le-au vărsat ai mei vreme de una sută cincizeci de ani de robie.
Vă rog – dacă nu vă supărați – trimiteți-mi o cruciță și un port-carte mic, nu mare, spre a-mi putea ține banii și niște suveniruri ale mele, pe care le-ar putea distruge ploile.
Vă sărută mâinile cu respect,
Elevul plutonier Ion Grămadă”
Sfârșitul
În mod tragic, gândul scriitorului de a rămâne în conștiința umanității printr-o faptă nepieritoare i s-a împlinit.
Cităm: „În acea fatală zi de 27 august, cu arșiță și soare, cu năduf de lupte și cu fum de obuze, pe o colină însângerată a Cireșoaiei, înaintând la un contra-atac îndrăzneț, Ion Grămadă a fost străfulgerat de gloanțele cotropitorului în abdomen și a murit, strigând sergentului Donose de lângă el: „Sergent Donose, ia comanda plutonului și du-l înainte, tot înainte!”
Într-un suprem efort de recucerire a unei poziții pierdute, trupul lui s-a rostogolit în țărâna sfântă a pământului apărat, iar sângele lui s-a amestecat cu pietrișul muntelui, pentru ca din el să răsară sublima floare a libertății. Camarazii l-au ridicat cu duioșie pe brațe, i-au săpat mormânt de proaspete brazde în Poiana Vrânceanu și l-au pus în el împreună cu locotenentul botoșănean Ion Spiru, ridicându-le la căpătâi cruce de stejar, cioplită de mâini ostășești în bătaia gloanțelor”
…și astfel, prin moarte, scriitorul Ion Grămadă, a devenit eroul Ion Grămadă.
Lasa un raspuns