Motto: „Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dintre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasageri?” (Octavian Paler)
Gară. Un cuvânt atât de banal, dar care poartă în el fragmente din viața milioanelor de călători. Fiecare călător a adus cu el, în sala de așteptare sau pe peron, supărările sale, bucuriile sale, sentimentele sale, gândurile sale… Indiferent de ce purta în suflet, aproape de fiecare dată, călătorul trebuia să aștepte. În gară trebuie întotdeauna să ai răbdare. Trenul nu va veni niciodată când vrei tu, ci numai atunci când trebuie să apară. Chiar dacă întârzie, înseamnă că acela e momentul potrivit să pleci ca să ajungi la destinație cu bine. În gară înveți să ai răbdare, înveți să folosești timpul ca să-ți stabilești prioritățile, în gară te odihnești puțin, până o iei de la capăt. Tot în gară, covrigii sunt mai buni și berea mai gustoasă. Aici înveți cel mai bine să îți iei la revedere și tot aici, îmbrățișările sunt mult, mult, mult mai sincere ca în alte locuri. Gările au fost martorii cei mai de încredere ale frământărilor și speranțelor cu care ai plecat la drum. Nu te-au trădat niciodată, așteptându-te în același loc, oricât ai fi fost plecat.
Suceava are trei gări: gara Burdujeni (Suceava), gara Ițcani (Suceava Nord) și gara Șcheia (Suceava Vest). Fiecare are farmecul ei specific, fiecare are povestea ei, fiecare a rămas în sufletul călătorilor sub o formă sau alta. Poveștile acestora ne cuprind și pe noi, cei care am așteptat pe peroanele lor un tren care să ne ducă departe sau un tren care ne-a adus pe cineva drag.
Gara Burdujeni
Fiind terminată de construit în anul 1902, gara din Burdujeni este una dintre cele mai frumoase din țară și a reprezentat un important punct feroviar de graniţă al României, la fosta frontieră de nord cu Austro-Ungaria. Clădirea, ridicată pe un teren mlăştinos, după modelul gării elvețiene din Frieburg, a necesitat ample lucrări de drenaj, terasament şi asigurarea unui fundament solid din grinzi mari de stejar. Construcţia este placată integral cu cărămidă aparentă, renumita „cărămidă de Ciurea”. Fabrica Ciurea a expediat la acea vreme 1.593.398 de cărămizi pentru executarea acestei gări. Compusă din două corpuri laterale cu două niveluri, gara are în mijloc, pe lângă holurile de acces, o frumoasă sală în stil baroc, cu un plafon casetat, decorat cu motive florale viu colorate, ce a servit iniţial că sală de recepţie şi oficiu de vamă. Peronul acoperit, cu pardoseala din plăci ceramice smălţuite, unifică formal cele trei corpuri. Clădirea gării sucevene are marele avantaj de a se fi păstrat total nealterată până în zilele noastre.
Lucrările pentru construcția gării Burdujeni au început în anul 1892 pe un teren pus la dispoziție din moșia Burdujeni, în lunca râului Suceava. Acest teren a trebuit desecat cu pompe, iar apele au fost captate în drenuri subterane și dirijate spre râul Suceava. Gropile formate au fost acoperite cu pământ și prundiș în cantități mari, iar pentru asigurarea unui fundament mai solid s-au așezat una lângă alta grinzi de stejar de mărimea unui copac. Lucrările au fost executate de societatea particulară italiană Celesti Construttirice Edilitates Ceretti e Tanfani din orașul Milano. Atunci au fost construite etajul superior și cele două pavilioane laterale. Construirea clădirii a fost terminată în 1898, dar copertina peronului principal și alte instalații auxiliare au fost finalizate abia în 1902.
Lângă Gara Burdujeni a fost construit și un depou de locomotive, care era unul dintre cele mai mari din zona Moldovei. În jurul gării s-au construit locuințe ale personalului feroviar care se ocupa de întreținerea căii ferate. Până în anul 1918 în clădirea gării a existat un oficiu vamal și unul poștal.
După Unirea Bucovinei cu România s-au desființat pichetul împreună cu oficiul vamal și mai multe spații ale clădirii au devenit disponibile. Astfel, în anul 1920 au fost instalate în spațiile gării mai multe instituții fără legătură cu traficul feroviar: un orfelinat mixt cu numele „Regina Maria” (înființat la 1 aprilie 1920 de Casa Muncii), o grădiniță de copii și o școală primară, ambele mixte. În anul 1923 s-a deschis aici și o școală profesională pentru fete cu specializările rufărie, croitorie, țesătorie, tot pentru copiii de ceferiști. Aceste școli au funcționat în localul gării până în anul 1955 când în clădirea acesteia au început să se desfășoare din nou activități ale administrației feroviare ca urmare a diferitelor procese de reorganizare.
În perioada interbelică, la parter erau birourile CFR (birourile de mișcare, casele de bilete, sălile de așteptare), a oficiului poștal, a serviciului de revizie de telefoane și telegraf, precum și două restaurante. La cele două etaje funcționau Orfelinatul „Regina Maria” și școlile profesională și primară.
Administrația Căilor Ferate Române a efectuat între anii 1956-1961 primele reparații capitale ale clădirii gării, fiind aduse și unele modernizări. Au fost introduse în clădire încălzirea centrală și apa potabilă. De asemenea, după înlocuirea pardoselei de lemn dintre etaje cu planșee și grinzi din beton armat, a mai fost construit încă un etaj destinat activităților de telecomunicații. În anul 1981 a avut loc electrificarea liniilor de cale ferată din Burdujeni.
Gara Burdujeni a fost închisă în perioada 2000-2006, din cauza efectuării unor lucrări de reabilitare. În acest timp, traficul feroviar a fost redirecționat către Gara Suceava Nord.
Gara Ițcani
Gara CFR Suceava Nord (Ițcani) a fost ridicată de doi antreprenori austrieci, C. Gall și F. Ronchetti, aceștia construind și calea ferată Roman – Burdujeni – Ițcani -Cernăuți. Gara a fost dată în folosinţă în anul 1871. Construcţia cu două niveluri a fost realizată după modelul unor gări austriece ale vremii, din zonă central-europeană, într-un autentic stil romantic, caracterizat printr-un plan dreptunghiular, bolţi pe arce de ogivă, arce şi arcade frânte la cheie, creneluri şi turnuleţe de colţ, de factură neogotica.
Peronul acoperit are o feronerie frumos lucrată. Această gară se impune prin măreţia formelor şi bogăţia elementelor arhitecturale de factură neogotică.
Până în 1918, clădirea a servit drept important nod feroviar în traficul de călători şi mărfuri pentru tranzitul în interiorul Imperiului austro-ungar, dar şi pentru România.
După Unirea Bucovinei cu România, satul Ițcani a devenit parte a Regatului României. În perioada interbelică, gara era trecută în nomenclatorul CFR sub denumirea de Gara Ițcani. În anul 1939, denumirea Gării Ițcani s-a schimbat în cea de „Aron Pumnul”, revenindu-se la denumirea inițială abia în 1944.
Gara Suceava Nord a avut o perioadă de glorie în anii ’50-’60 ai secolului al XX-lea, ea fiind renovată și adaptată cerințelor vremii. Pentru o perioadă, aici a funcționat și un cinematograf. Începând din anul 1963 denumirea gării a fost schimbată în cea de Stația CFR Suceava Nord.
În anul 1990 treceau prin Gara Ițcani în jur de 80 de trenuri, pentru ca în 2009 să figureze în Mersul Trenurilor doar 52 de garnituri de călători. Începând din decembrie 2009 alte șapte rute feroviare au fost desființate. Reducerea numărului de trenuri care tranzitau această stație și în anii următori, a dus la sistarea activităților comerciale desfășurate în spațiile închiriate ale gării, ajungându-se la o degradare avansată a acestui edificiu.
Un aspect interesant din trecutul gării este momentul în care s-a filmat aici o secvență din filmul „Călătoria lui Gruber”, în regia lui Radu Gabrea. În secvența respectivă, un corespondent de război italian (interpretat de Florin Piersic Junior), însoțit de un ofițer neamț (interpretat de către actorul german Udo Shenk), coboară din tren și este condus la o mașină de epocă marca Mercedes de un comandant al armatei române, de un servilism dus la extrem (interpretat de Claudiu Bleonț). Alături de actori, au mai apărut în film și 20 de tineri figuranți suceveni care au interpretat pentru o zi rolul de soldați, măturători sau florari. Această gară a fost aleasă, datorită arhitecturii asemănătoare cu cea pe care o are Gara Iași, aflată la acea dată în reconstrucție.
Actualmente, există un proiect de renovare a Gării Suceava Nord aflat în desfășurare.
Gara Șcheia
Numită și Suceava Vest, gara Șcheia este o stație de cale ferată din comuna cu același nume, aflată la periferia municipiului Suceava. Este o gară de mai mică importanță a municipiului Suceava, pe aici circulând puține trenuri care se îndreaptă spre partea de vest a județului. Această stație CFR fost construită în anul 1960, pentru trenurile ce urmau să treacă pe linia de cale ferată Ițcani-Păltinoasa (inaugurată la data de 23 august 1964). Gara Suceava Vest a fost amplasată pe un rambleu de 4-6 metri înălțime, situată într-o zonă mlăștinoasă. Clădirea gării este fundată pe piloți din lemn, ultimii piloți de acest fel utilizați în construcțiile feroviare cu caracter definitiv.
Pentru mine această gară este importantă din două motive personale.
În primul rând, aici am coborât prima oară când am venit în Suceava cu bunicul Teofil. Aveam 5 ani și dădeam bună ziua tuturor celor întâlniți în cale, ca să arăt că sunt un copil bine crescut. Am cam suferit că nu îmi răspundea aproape nimeni și ca să-mi treacă supărarea bunicul m-a dus pentru prima oară și la o cofetărie. Am mâncat cu mult entuziasm o prăjitură care nu mi-a plăcut, dar pe care am lăudat-o grozav amicilor din sat când m-am întors, ca să mă simt și eu vedetă. De fiecare dată când veneam cu bunicul în Suceava coboram aici și tot de aici luam trenul spre casă. La întoarcere, era ca un ritual pentru mine să merg la cișmeaua de lângă gară, să mă spăl pe mâini, să beau apă, să mă prostesc un pic cu robinetul, după care bunicul își lua o bere Suceava de la chioșcul de-acolo și mie o înghețată cu cacao. Mi se părea ceva grozav de bărbătesc să stăm amândoi pe peron, fiecare cu slăbiciunea lui.
Al doilea motiv este acela că am dormit în sala de așteptare a gării Șcheia timp de 4 seri la finalul clasei a X-a, când am refuzat să plătesc căminul pentru două săptămâni, considerând că voi reuși în fiecare seară să prind trenul și să dorm la bunici. Numai că nu luasem în calcul faptul că pe lângă orele de după-amiază, mai aveam și de scos media la vreo 3 obiecte, chestie care cerea o prezență suplimentară la școală, într-un interval de timp care nu-mi mai permitea să ajung la tren. Culmea e că respectivele seri au fost incredibil de plăcute! Veneam pe jos tocmai de la Liceul Pedagogic. Ajungeam acolo în jurul orei 20-20:30, numai bine ca să prind o frântură din apusul de soare. Cumpăram o bere Suceava, de la același chioșc de unde cu ani în urmă își lua și bunică-miu, mă puneam cu ea pe peron savurând-o ca pe-o băutură a zeilor și mă simțeam stăpânul lumii. Așteptam să plece toată lumea, întindeam pe băncile de lemn din sala de așteptare, construite exact pentru somnul celor aflați la ananghie, ziarul Libertatea din acea zi, îmi puneam punga de cărți sub cap și dormeam incredibil de profund. Mă trezeam la 6, fugeam să mă spăl la cișmeaua de lângă gară și o luam la pas spre Suceava, convins fiind că în ziua respectivă îmi voi rezolva toate problemele școlare, că îmi voi scoate o scutire pentru restul zilelor și că plec în vacanță. M-am mai înșelat eu în viața mea, dar niciodată ca atunci….
Lasa un raspuns