Datorită convieţuirii îndelungate a populaţiei româneşti cu cea a huţulilor şi pentru că, inclusiv la origini, costumele populare ale celor două naţii nu erau chiar deosebite, s-a ajuns la o confuzie între costumele populare româneşti şi cele huţule, prin urmare portul popular nu mai poate constitui la ora actuală o trăsătură caracteristică de distincţie etnică. Totuşi, bătrânii îşi amintesc de costumele populare din dimie roşie, specifice huţăneşti, iar în zilele noastre se mai pot observa unele diferenţe dintre portul românesc şi cel huţul care ţin de elementele de detaliu, motivele ornamentale, compunerea acestora şi alegerea gamei cromatice. În acest sens se exprimă şi Helvig Maria Formagiu, care analizând cele două tipuri de porturi afirmă despre cel huţul că „Mergând până la identitate pe conture, suprapunându-se aceleaşi principii de organizare a decorului, încadrându-se perfect trăsăturilor esenţiale ale stilului de bază, costumul huţulilor, frecvent în unele sate din Bucovina îşi evidenţiază specificul mai ales în gama cromatică mai vie, bazată pe armonia de roşu şi portocaliu. Ca o reminiscenţă a portului de veche tradiţie ieşit din uz în primele decenii ale secolului XX-lea, este costumul bărbătesc din dimie roşie, o manifestare grăitoare a concepţiei lor decorative.” Aşadar, putem concluziona că nota distinctivă a portului popular huţul este dată de folosirea altor compoziţii ornamentale, a altor forme de compunere, altă combinare a motivelor ornamentale şi, nu în ultimul rând, de unitatea tonurilor cromatice bazate pe roşu, galben şi portocaliu.

Costumul femeiesc huţul se aseamănă îndeaproape cu cel românesc, în consecinţă nu vom insista asupra lui, doar vom menţiona o particularitate a sa specifică care se referă la ornamentul cu mărgele de sticlă, „astfel spre deosebire de majoritatea compoziţiilor ornamentale de pe iile româneşti din Bucovina care par desenate, pictate, decorul de pe cămăşile huţule pare dăltuit.”

În schimb, costumul bărbătesc prezintă unele diferenţe faţă de cel românesc. Astfel, cămaşa este mai scurtă decât cea românească, are ornamente în jurul „gurii” şi este împodobită cu broderii în tonuri specifice huţule: roşu, portocaliu, grena, conturat cu negru sau cu verde. Pieptarul este bogat în ornamente cu aplicaţii din piele, perforate şi decupate combinate cu motive geometrice şi florale în culorile specifice. De asemeni, sumanul nu poate fi confundat cu cel românesc, deoarece este mai scurt și se aseamănă cu haina veche din dimie roşie, fiind ornat cu motive florale cusute pe piept şi în jurul gâtului. Despre portul din dimie roşie, specific huţulilor, ne spun mai multe M. Andronic şi A. Blănaru, care afirmă următoarele: „Costumul din haină şi pantalonii din dimie roşie folosit în secolul trecut, deosebea pe huţuli de români. Haina acestuia are croiul de tip poncho, nu are pave sub braţ ci o croială a latului care formează mâneca şi care se prelungeşte într-un fel de pavă. Clinii de pe piepţi, puternici evazaţi, sunt împodobiţi cu pampoane de lână colorată. Acest suman este scurt, depăşind cu puţin linia şoldului.

Pantalonul este din aceeaşi dimie roşie mărginit cu şiret verde şi despicat jos la gleznă. Ca cingătoare se purta chimirul, în 4-5 catarame, sau brâu de lână peste care se punea o curea îngustă. Huţulii purtau pălării cu gang, în care bătrânii purtau tutun şi amnar cu iască”.

Costumul bărbătesc este completat de baltag, traistă de vânătoare şi cornuri pentru praful de puşcă cu curele împodobite cu elemente metalice, iar costumul femeiesc se completează cu podoabe în culori vii, mărgele, corali, toate purtate combinat cu şiruri de podoabe de aramă şi lanţuri cu 3-5-7 cruci tot de aramă. Tot aici, se cuvine să amintim că baltagul este nelipsit din costumul popular huţănesc şi că, „dincolo de întrebuinţarea lui practică, el era un obiect de ceremonial. Bărbaţii îl purtau la nunţi, la sărbători ca semn al bărbăţiei, al puterii. În zilele noastre, baltagul este considerat marca etnică a huţulilor”.

 Despre opinci, putem afirma că sunt tot de tip carpatic, legate cu nojiţe de piele sau de lână, iar la sărbători se foloseau cel mai adesea cizme cu carâmbi roşii, galbeni sau de culori combinate.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.