Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat miercuri, 15 mai, la sediul partidului programul PNL pentru europarlamentare. Acesta a vorbit despre principalele obiective ale PNL din perioada următoare  și despre  avantajele pe care țara noastră le are de când este membră UE.

„Dincolo de importanța strategică, puterea economică reflectată prin PIB s-a dublat în ultimii 10 ani,  salariul minim a crescut cu 146%, iar exporturile în țările Uniunii Europene au crescut de 5 ori. De asemenea, 2 milioane de români au ieșit din zona de risc și excluziune socială. Cu toate acestea, România încă mai are de recuperat în comparație cu celelalte state europene”, a transmis Flutur.

Președintele PNL Suceava a prezentat și programul detaliat al Partidului Național Liberal menționând că:

– PNL va milita pentru ca România să adere cât mai curând la Spaţiul Schengen

– PNL va acţiona pentru aderarea României la Zona Euro

– PNL va obţine cel puţin la fel de multe fonduri europene pentru România în Bugetul Uniunii Europene 2021-2027 prin comparaţie cu perioada 2014-2020 şi va simplifica absorbţia lor

– PNL va sprijini un nivel al plăţilor directe la hectar pentru agricultorii români la nivelul mediudin Uniunea Europeană

– PNL va solicita şi va obţine fonduri europene pentru construcţia sau finalizarea lucrărilor la autostrada Piteşti – Sibiu, autostrada Comarnic – Braşov, autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, drumul expres Craiova – Piteşti şi şoseaua de centură a Municipiului Bucureşti

– PNL va solicita dublarea fondurilor europene pentru cadastrarea proprietăţilor din România.PNL va propune reabilitarea tuturor clădirilor rezidenţiale încadrate în clasa seismică I

– PNL va sprijini reabilitarea termică, din bugetul Uniunii Europene 2021-2027, a 500.000 de apartamente din România

– PNL va propune un program de investiţii pentru a conecta toate oraşele României la reţeaua de distribuţie a gazelor până în 2024

– PNL va sprijini construcţia şi dotarea până în 2024 a trei spitale regionale la standarde europene.

De asemenea, liberalii vor să fie eliminate vizele pentru Statele Unite pentru cetăţenii români şi susţin principiul unei Europe cu o singură viteză.

În încheiere, Flutur i-a invitat pe suceveni să iasă la vot pentru că Bucovina are nevoie de oameni profesioniști în Parlamentul European care să îi reprezinte.

„Este extrem de important să facem primul pas pentru a ne consolida cu oameni puternici în Parlamentul European, care să sprijine județul Suceava și Bucovina. Avem nevoie de mai mulți bani pentru drumuri rapide, pentru autostrăzi, agricultură, industrie alimentară, dar și pentru reindustrializarea zonei pentru a crea noi locuri de muncă. Toate acestea se pot face dacă vom avea o echipă puternică. Și pentru aceasta adresez rugămintea sucevenilor să voteze echipa PNL, cu Rareș Bogdan în frunte”, a transmis Gheorghe Flutur.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.